14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalSalariaţi fără salarii la ADR

Salariaţi fără salarii la ADR

Angajaţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia trăiesc de trei luni numai din avansul din leafă pentru că instituţia nu mai are bani pentru plata întregului salariu.

 

Deşi la sfârşitul anului, directoarea ADR Oltenia, Marilena Bogheanu, anunţa rezolvarea parţială a situaţiei financiare a instituţiei, la jumătatea lunii ianuarie angajaţii instituţiei sunt tot în pom cu banii. Directoarea Marilena Bogheanu a declarat că, deşi contractul pe axa de Asistenţă tehnică din Programul Operaţional Regional a fost semnat şi în curând se va primi şi un avans, banii nu vor rezolva decât o mică parte din problemele financiare ale ADR, dat fiind faptul că suma nu poate fi folosită decât pentru plata angajaţilor care se ocupă în mod direct de POR. Potrivit directoarei, suma la care se ridică lichidarea neplătită pe octombrie, noiembrie şi decembrie este de patru miliarde de lei vechi. „Niciodată nu ni s-a întâmplat să ne blocăm aşa, e mai rău ca niciodată. Problema a fost creată de faptul că nu ni s-a dat bugetul pe care l-am cerut la începutul anului, ni s-a dat mult mai puţin“, a spus Marilena Bogheanu. Directoarea a precizat că singura soluţie este prefinanţarea pe POR, însă nici aceşti bani nu vor reuşi să acopere întreaga sumă necesară pentru plata salariilor.

Penalizaţi dacă resping 80% din cereri

Deşi nu şi-au primit nici salariile, angajaţii ADR vor fi nevoiţi să facă faţă în acest an unor cerinţe mult mai drastice faţă de anul trecut. Potrivit contractului de finanţare semnat la sfârşitul anului trecut, angajaţii care vor lucra pe POR vor fi sancţionaţi la salariu dacă vor respinge peste 80% din cererile de finanţare primite. Sancţiuni sunt prevăzute şi pentru zilele de întârziere a raportărilor către minister. Marilena Bogheanu a precizat că printre prevederile contractului semnat sunt şi raportări făcute în cazul activităţilor pe ore, nu zilnice, cum se întâmpla până acum.

„Nu am văzut în viaţa mea un contract mai dur. Nu avem voie să întârziem nici o zi cu depunerea raportărilor, avem şi clauză de confidenţialitate şi vom fi sancţionaţi dacă respingem cereri peste un anumit procent“, a spus directoarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU