Recent s-a desfăşurat la Cotroceni o reuniune a Comisiei prezidenţiale pentru Patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale din România. O reuniune convocată pentru prezentarea celor douăsprezece măsuri prioritare ce ar trebui luate de urgenţă în vederea protejării patrimoniului naţional.
La reuniune a participat şi Traian Băsescu. În finalul conclavului, Domnia sa a ţinut un discurs despre urgenţa urgenţelor care constituie, la ora actuală, protejarea patrimoniului cultural al României.
Spre deosebire de multe alte ocazii, Traian Băsescu n-a comis nimic şocant.
N-a ciupit de fund nici o onorabilă membră a Comisiei; nu i-a ars o scatoalcă lui Călin Popescu Tăriceanu şi nici n-a atacat trusturile de presă bazate pe tonomate plătite în euro.
Prestaţia normală, corespunzătoare unui şef de stat responsabil, l-a costat scump pe Traian Băsescu în plan mediatic.
Momentul de la Cotroceni a fost practic expediat de ziarele şi televiziunile noastre. Discursul din final, unul dintre cele mai solide şi mai profunde ţinute de şeful statului în ultimul timp, a fost trecut cu vederea.
Singura ştire ajunsă în atenţia presei s-a referit la faptul că Traian Băsescu ar fi aţipit în timpul dezbaterilor.
Dacă ar fi vorbit prin somn, probabil că reuniunea de la Cotroceni ar fi devenit subiectul numărul unu al jurnalelor de actualitate TV, al materialelor incendiare de prima pagină şi al talk-show-urilor de seară şi de noapte.
Miercuri, 24 septembrie 2008, Traian Băsescu s-a înfăţişat la tribuna camerelor reunite ale parlamentului pentru a da citire unui mesaj de o seriozitate ieşită din comun la un politician care ne-a obişnuit cu deraieri de starletă bolnavă după publicitate.
Multe dintre problemele şi soluţiile descoperite de domnul preşedinte ar fi meritat o dezbatere naţională pro şi contra, dată fiind importanţa lor pentru viitorul ţării.
S-a întâmplat aşa ceva?
Nici vorbă.
Discursul a fost făcut praf şi pulbere, pentru că n-a oferit presei amănuntele izvorâtoare de tiraj.
Disproporţia înfricoşătoare dintre atenţia mediatică acordată situaţiilor în care Traian Băsescu s-a comportat ca un clovn şi cea acordată situaţiei de marţi, când s-a comportat ca un veritabil şef de stat, ne îndeamnă să credem că în faimoasele scandaluri care au marcat mandatul lui Traian Băsescu o parte însemnată din vină o are şi presa noastră. Napoleon să fii şi tot ai fi înclinat să râgâi în direct şi la oră de vârf decât să pui temeliile Codului Civil, ştiind că doar primul fapt va reaminti cititorilor şi telespectatorilor că exişti.
Ca om, ca politician, ca preşedinte.
