15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBani pentru calculatoare

Bani pentru calculatoare

VÂLCEA. În această săptămână s-a încheiat perioada de depunere a cererilor pentru acordarea unui ajutor de 200 de euro, destinat achiziţionării de calculatoare. Potenţialii beneficiari ai programului social „Euro 200“ au depus la sediul unităţilor de învăţământ dosarele cu toate actele necesare. De programul „Euro 200“ se pot bucura studenţii sau elevii înscrişi la instituţii de învăţământ acreditate, în vârstă de maximum 26 de ani, care provin din familii cu un venit lunar mai mic de 150 de lei pe fiecare membru. După ce se va termina etapa de înscriere, va urma analiza dosarelor. Până pe 1 mai, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va afişa pe internet lista beneficiarilor. La fel ca anul trecut, familiile beneficiare sunt obligate să contribuie financiar la achiziţionarea unor calculatoare performante. Bonurile valorice vor fi tipărite la sfârşitul lunii mai, iar beneficiarii trebuie să cumpere computerul de la un operator economic autorizat, în cel mult 30 de zile de la primirea bonurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS