18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinMituri asociate curelor de slăbire

Mituri asociate curelor de slăbire

Dacă întrebaţi zece persoane ce sfaturi v-ar oferi în privinţa curelor de slăbire, veţi obţine zece răspunsuri diferite. Unii spun că secretul constă în adoptarea şi practicarea unui program regulat de exerciţii fizice, alţii spun că alimentaţia este cheia succesului, în timp ce alţii susţin că veţi putea slăbi doar dacă vă stabiliţi obiective rezonabile în acest sens. În general, cine încearcă să slăbească urmează anumite „reguli“ auzite ici şi colo. Nancy Snyderman, autoarea unei cărţi intitulate „Sfaturi pentru slăbit care ne îngraşă“, susţine că unele reguli nu sunt nici pe departe adevărate şi oferă publicului opinia sa cu privire la ceea ce contribuie la scăderea în greutate.
Mit: Cu cât faceţi mai mult sport, cu atât mai bine. Este foarte adevărat că mişcarea este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le faceţi pentru a vă menţine silueta şi sănătatea, însă exagerând cu exerciţiile fizice puteţi face mai mult rău decât bine. Potrivit lui Snyderman, practicarea sportului şapte zile pe săptămână poate slăbi sistemul imunitar, poate afecta articulaţiile şi creează o stare de oboseală generală. Muşchii au nevoie de repaus pentru a putea da randament în timpul următoarei reprize de antrenament, prin urmare acestea trebuie programate o dată la două zile.
Dacă practicaţi exerciţii fizice atunci când organismul este obosit, veţi arde mai puţine calorii ca atunci când faceţi sport în mod corect. Pentru a evita această oboseală, faceţi pauză măcar două zile pe săptămâna şi practicaţi exerciţii diferite în fiecare sesiune de antrenament – de exemplu lucraţi într-o zi cu ganterele, iar ziua următoare faceţi exerciţii pentru musculatura picioarelor.
Mit: Fructele şi legumele proaspete sunt mai nutritive decât cele îngheţate sau conservate. Potrivit lui Nancy Snyderman, această ipoteză este complet neadevărată, căci şi unele, şi celelalte sunt la fel de sănătoase. În general, fructele şi legumele sunt congelate imediat după ce au fost culese, prin urmare toate substanţele nutritive sunt păstrate. În plus, roşiile şi morcovii din conservă au valori nutritive mai mari decât produsele proaspete, întrucât organismul uman absoarbe mai uşor antioxidanţi precum licopenul şi beta-carotenul din legumele nepreparate termic. Concluzia lui Nancy Snyderman a fost că este important să consumăm fructe şi legume, indiferent dacă sunt proaspete, congelate sau conservate.
Mit: Curele de slăbire repetate modifică metabolismul. Se ştie faptul că a ţine o cură de slăbire presupune limitarea cantităţii de alimente oferite organismului, în ideea de a consuma mai puţine calorii pentru a „beneficia“ de puţinele substanţe nutritive primite. Potrivit teoriei, în timp, metabolismul ar fi încetinit ca urmare a acestor cure de slăbire şi ar rămâne la acest ritm de funcţionare. Numai că Snyderman susţine că efectele nu durează, cu toate că dietele slab calorice încetinesc temporar metabolismul. Teoria ei este confirmată de un studiu realizat în Canada, în cadrul căruia au fost comparate valorile funcţiilor metabolice ale unor femei care au ţinut astfel de diete în medie 18 ani cu valorile considerate normale în funcţie de înălţimea, greutatea şi vârsta lor. S-a constatat că, în cazul a 92 la sută dintre cazuri, nu au existat diferenţe între aceste valori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS