14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi pacienţi într-un pat

Doi pacienţi într-un pat

GORJ. Pacienţii Secţiei medicale I a Spitalului Judeţean Târgu Jiu stau doi într-un pat, deoarece secţia a fost restructurată în ultimii ani. În prezent, în secţie există 54 de paturi şi sunt internate 84 de persoane. Saloanele destinate femeilor sunt cele mai aglomerate. „M-am internat de o zi şi stau cu altă femeie în pat. Nu-mi convine! Sunt bolnavă, trebuie să-mi fac analize şi să iau tratament. Medicul mi-a zis că mă va ţine câteva zile în spital“, a spus o bătrână, de 65 de ani, din Târgu Jiu. „Este cald în salon, dar nu ne convine că stăm câte două în pat“, a spus o femeie.

Sanda Mischie, şefa Secţiei medicală I, a declarat: „Secţia a fost restructurată. De la 70 de paturi acum avem 54 şi peste 80 de pacienţi internaţi. Stau şi câte doi în pat pentru că nu avem altă soluţie. Trebuie internaţi, măcar până li se ameliorează boala. Aici vin cei cărora li se acutizează bolile pulmonare, fac bronşite cronice. Încercăm, în funcţie de evoluţia bolii, să-i externăm cât se poate de repede“.

Pentru a remedia situaţia, Sanda Mischie a solicitat conducerii unităţii spitaliceşti zece paturi pliante. „În paturile pliante mai pot dormi pacienţii, se pot întinde în saloane. Se pare că până la sfârşitul acestei săptămâni le vor aduce“, a spus Mischie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS