14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalI-a lăsat în beznă

I-a lăsat în beznă

MEHEDINŢI. Un angajat al unei firme din Băile Herculane a lăsat ieri întreg municipiul Orşova fără apă potabilă şi fără energie electrică. Muncitorul, în timp ce excava un şanţ pe lângă conducta principală de apă potabilă a oraşului, a rupt un cablu de înaltă tensiune.

„Lucrătorii Compartimentului de Criminalitate Judiciară de la Poliţia municipiului Orşova au documentat activitatea infracţională a lui Gheorghe B., de 32 de ani, din comuna Cornereva, jud. Caraş Severin, muncitor la o societate comercială, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă. Acesta, în timp ce efectua lucrări de excavare la una dintre conductele principale de alimentare cu apă potabilă a municipiului Orşova, a rupt fără intenţie un cablu electric de înaltă tensiune, acesta nemaiputând fi folosit“, a declarat Karin Sică purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii municipiului Orşova, Gheorghe B. a fost găsit vinovat de paguba produsă, urmând să plătească pagubele de 14.897 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS