14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalWeekend agitat pentru pompieri

Weekend agitat pentru pompieri

MEHEDINŢI. Subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta“ al judetului Mehedinţi au intervenit, la sfârşitul săptămânii trecute, la trei incendii, două descarcerări ale victimelor accidentelor de circulaţie, o intervenţie pentru deblocarea uşii unei locuinţe, precum şi pentru monitorizarea, împreună cu Secţiei Drumuri Naţionale Orşova şi Poliţia Rutieră, a căderilor de pietre de pe DN 57.

Prima intervenţie a avut loc vineri seară, la ora 18.27. Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit în municipiu cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului izbucnit la o casă de locuit din cartierul Schela Nouă. A ars funinginea depusă pe interiorul coşului de evacuare a fumului, cauza incendiului constituind-o scânteile.

Sâmbătă, la ora 13.42, Detaşamentul de Pompieri Orşova a intervenit în municipiul Orşova, pe strada 1 Decembrie 1918, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru deblocarea unei uşi la un apartament situat la etajul 4. Proprietara a uitat o tigaie pe aragaz, ceea ce a dus la degajarea unei mari cantităţi de fum, iar apoi prin stingerea flăcării de la arzător, s-au produs acumulări de gaz butan în locuinţă, existând pericolul de explozie. S-a trecut la deblocarea uşii metalice, închiderea robinetului buteliei şi aerisirea apartamentului.

 

A ars o casă de vacanţă

 

În aceeaşi zi, Detaşamentul de Pompieri Orşova, a intervenit în comuna Dubova, cu o autospecială cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului izbucnit la o locuinţă. Incendiul a mistuit casa de locuit, construită din lemn, aparatura electronică şi mobilierul. Forţele de intervenţie au reuşit limitarea propagării incendiului la alte cabane aflate în imediata apropiere. Cauza incendiului a constituit-o un scurtcircuit electric.

Duminică, la ora 00.32, Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit cu o autospecială de descarcerare în municipiu, pe strada Mareşal Averescu, pentru salvarea a două persoane cu vârste de 22 ani, respectiv de 17 ani, implicate într-un accident rutier. Coliziunea a avut loc între o maşină Peugeot 406 şi un stâlp de beton de pe marginea drumului. Cele două persoane au fost preluate de ambulanţă şi internate în Spitalul Judeţean.

 

Pompierii au intervenit la deblocarea a două drumuri

 

Pompieri au intervenit cu o autospecială de descarcerare pe Drumul European E 70, pe raza localităţii Bahna, pentru descarcerarea unei persoane, de 56 de ani, victima unui accident rutier produs la intrarea în tunelul Bahna.

La sosirea echipajului de la descarcerare, s-a constatat că în interiorul unui Daewoo Espero foarte grav avariat, conducătorul auto era decedat.

Au fost luate măsuri de descarcerare a victimei, care a fost predată Serviciului de Medicină Legală, şi a fost degajat carosabilului.

Detaşamentul de Pompieri Orşova Garda III Dubova a fost informat, în jurul orei 22.00, de un agent al Poliţiei de Frontieră că s-au produs căderi de pietre pe partea carosabilă a DN 57, la km 39, blocându-se circulaţia rutieră.

Au fost înştiinţaţi lucrătorii Secţiei Drumuri Naţionale Orşova, precum şi poliţia. S-a acţionat cu utilajele din dotarea SDN Orşova pentru degajarea carosabilului, iar în jurul orei 00.30 circulaţia rutieră a fost reluată.

La ora 22.44, Staţia Vânju Mare a intervenit cu două autospeciale şi zece subofiţeri pe DN 56 A pe raza localităţii Vânători pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism Dacia Logan. A ars autoturismul în proporţie de 90%, neexistând victime.

Cauza incendiului a constituit-o un scurtcircuit electric.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS