18.3 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalŞcoală în fostul CAP

Şcoală în fostul CAP

Elevii din comuna mehedinţeană Brezniţa de Ocol vor fi nevoiţi să-şi desfăşoare cursurile în clădirea părăginită a fostului CAP (cooperativa agricolă de producţie).
Clădirea şcolii se află în proces de reabilitare printr-un program naţional, iar firma care a început lucrările din luna august are un termen de execuţie de un an. Primarul din Brezniţa de Ocol, Dumitru Drăghici, susţine că, iniţial, ISJ Mehedinţi stabilise ca toţi elevii de aici să fie transferaţi la şcoala din satul Jidoştiţa şi să facă naveta pe o distanţă de opt kilometri. Numai că, pe ultima sută de metri, părinţii copiilor au refuzat acest lucru şi au cerut găsirea unei soluţii pe plan local.
„Transportul celor 140 de elevi ne-ar fi costat 70 de milioane de lei vechi pe lună şi, în plus, părinţii au ameninţat că-i vor transfera pe copii la oraş. Aşa că am decis, împreună cu inspectoratul şcolar, să-i băgăm în clădirea fostului CAP, care era goală. Nu avem apă şi nici grup sanitar. Mai avem probleme la instalaţia electrică şi la ferestre. Dar am făcut curăţenie, am dat cu var şi am dus băncile şi ce mai trebuie“, a declarat primarul Drăghici.
Acesta a mai spus că la parterul clădirii, în două încăperi, vor învăţa cele două grupe de grădiniţă. Elevii de la clasele I-IV îşi vor desfăşura cursurile în patru săli extrem de mici la etaj, dimineaţa, şi tot acolo, dar după-amiaza, vor învăţa cei de la V-VII.
Elevii de la clasa a VIII-a, fiindcă sunt mai mulţi, vor fi duşi într-o cameră din clădirea dispensarului uman şi vor avea „intrare separată“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS