15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDoljenii nu vor sprijin pentru domeniile lui Bachus

Doljenii nu vor sprijin pentru domeniile lui Bachus

Chiar dacă pot primi peste 12.000 de euro/ha pentru investiţiile făcute în plantaţiile viticole, doljenii nu se înghesuie să se implice într-un astfel de proiect. Anul acesta, o singură persoană a solicitat banii de la stat în acest sens.

După integrarea în Uniunea Europeană, România trebuie să-şi adapteze treptat producţia de struguri şi vin la cerinţele pieţei comunitare. Începând din 2007, Uniunea subvenţionează trei direcţii de acţiune în domeniul viticol: reconversia soiurilor prin plantare pe acelaşi amplasament ori pe altă parcelă echivalentă ca suprafaţă de viţă-de-vie pentru struguri de vin din anumite soiuri, reamplasarea parcelelor situate în condiţii nefavorabile şi modernizarea formei de conducere a sistemului de susţinere şi palisaj în plantaţiile viticole. Sumele primite în acest sens nu sunt deloc de neglijat. „Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru reconversia soiurilor, solicitanţii pot obţine sprijin financiar de aproximativ 12.000 de euro/ha. Suma este forfetară şi asigură 60-70% din costurile de înfiinţare“, a declarat Cristina Vladu, inspector vitivinicol în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj, care a explicat că beneficiarii acestui sprijin pot fi atât persoane fizice, cât şi juridice.

Documentaţia necesară obţinerii subvenţiei se depune la DADR Dolj

Toate programele de restructurare/reconversie se realizează în baza unui proiect (plan individual, personalizat pe nevoile proprii) întocmit în acest sens de o persoană fizică/juridică autorizată şi vizat de staţiunea de cercetare viticolă din zonă. Conform Ordinului nr. 247/2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 – 2013/2014, perioada pentru depunerea planurilor individuale la DADR este 1 martie – 10 iunie. „Anul acesta, în Dolj s-a depus un singur plan individual pentru înfiinţarea unei suprafeţe de 18,4 hectare de viţă-de-vie, pe raza localităţii Drănic. În 2008, nu s-a depus nici un plan“, a precizat Cristina Vladu. Doljenii au fost însă ceva mai activi în 2007, când au depus la DADR patru planuri individuale pentru înfiinţarea unei suprafeţe de aproximativ 140 de hectare.

Ce soiuri pot fi plantate potrivit legislaţiei
Potrivit Ordinului nr. 247/2008, pentru nisipuri şi alte terenuri favorabile din sudul ţării există şase soiuri de struguri pentru vin eligibile pentru realizarea programelor de reconversie/restructurare: Fetească regală, Riesling, Aligote, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră şi Pandur. Pentru regiunea viticolă Dealurile Munteniei şi Olteniei există 18 soiuri eligibile. Dintre acestea fac parte Chardonnay, Fetească albă şi regală, Fetească neagră, Merlot, Tămâioasă românească.

12.500 de hectare de vie în Dolj
Conform statisticilor DADR Dolj, patrimoniul viticol al judeţului este de 13.390 de hectare, din care două treimi vie hibridă. Viţa-de-vie din soiuri nobile (de vin şi de masă) ocupa o suprafaţă de aproximativ 4.800 de hectare. Circa 8.500 de hectare sunt plantate cu vii hibride.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS