14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAVAS scoate din nou la vânzare Sere Codlea

AVAS scoate din nou la vânzare Sere Codlea

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va scoate pentru a treia oara la licitatie, pe 14 decembrie, o serie de active din patrimoniul firmei Sere Codlea, la un pret de pornire de 3,48 milioane de dolari fara TVA.


Pe lista bunurilor scoase la vânzare in bloc se afla 52 de sere, depozite, magazii, hale de sortare, rezervoare, statii de transformare si sedii de ferma. De asemenea, vor mai fi scoase la vânzare soproane, ateliere, mijloace fixe si 216.099 mp de teren, suprafata aferenta cladirilor, drumurilor, aleilor si platformelor betonate. AVAS vrea sa vânda si terenul arabil, inclusiv cel aferent serelor, proprietatea Agentiei Domeniilor Statului (ADS).


Aceasta este cea de-a treia licitatie organizata de AVAS. Celelalte doua au avut loc in lunile martie (când s-a pornit de la un pret de 6,96 milioane de dolari, fara TVA) si mai.


Sere Codlea a fost privatizata in anul 2000, când firma Agro 2001 Dolj a cumparat de la ADS pachetul majoritar de actiuni. La acea data, firma avea datorii de peste 20 de milioane de lei la bugetul de stat si AVAB, care au fost insa esalonate.


Sere Codlea detine 60 de hectare de sere si 200 de hectare de teren arabil.


Holdingul Agro 2001, cu sediul in Craiova, a fost infiintat in anul 1994 si mai include firmele Agroser Câmpia Turzii, Orser Oradea, Agrias Castelu (Constanta), Piscicola Dunareni (Dolj) si Agroind Macesu (Dolj). Jumatate din actiuni sunt detinute de Maria Schutz, presedinta organizatiei de femei a PSD Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS