6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBodog: S-a semnat deja contractul și pentru cele 109.000 de doze de vaccin ROR

Bodog: S-a semnat deja contractul și pentru cele 109.000 de doze de vaccin ROR

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că s-a semnat contractul pentru 109.000 de doze de vaccin ROR, iar vineri se semnează contractul pentru cele 10.000 de doze care sunt deja în țară, informează Agerpres.

„A fost o întâlnire legată atât de legea vaccinării cât și de situația vaccinării în general. Am făcut o informare cu privire la aprovizionarea cu vaccin ROR, pentru că asta este stringentă la momentul de față, l-am informat pe primul-ministru că astăzi se semnează pentru cele 10.000 de doze care sunt deja în țară și care pot să intre de săptămâna viitoare la medicii de familie, s-a semnat deja contractul și pentru cele 109.000 de doze. L-am informat pe primul-ministru că toate contractele pe care le demarăm pe vaccinuri, în acest moment, sunt pe acord — cadru de minim 2 ani până la 4 ani, în așa fel încât să asigurăm predictibilitatea și aprovizionarea cu vaccin, să nu se mai ajungă în această situație în care este România acum”, a spus Bodog, după întâlnirea de la Palatul Victoria cu premierul Sorin Grindeanu, reprezentanții societăților profesionale, asociațiilor și societății civile pe tema vaccinurilor.

Bodog a menționat că, la întâlnire, s-a stabilit constituirea unității de management a vaccinului, în cadrul Ministerului Sănătății, printr-o hotărâre de guvern, unitate în care vor lucra oameni pe acest domeniu.

Florian Bodog a precizat că achizițiile de vaccinuri se fac, în marea majoritate, de la o singură sursă.

„Există unul sau doi producători de vaccinuri, iar în momentul de față, de exemplu, pentru ROR, una dintre firme și-a exprimat disponibilitatea și că are o cantitate de vaccin pe care să o livreze astăzi, adică în două săptămâni, iar cealaltă firmă producătoare poate să livreze diferența de cantitate de vaccin la toamnă. Practic, piața este oarecum împărțită”, a arătat el.

Bodog și-a exprimat speranța ca la mijlocul acestui an să se rezolve problema vaccinurilor în România și să se intre „într-o oarecare normalitate”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS