14 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria: Premierul bulgar Boiko Borisov a demisionat

Bulgaria: Premierul bulgar Boiko Borisov a demisionat

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat că demisionează în urma rezultatului scrutinului prezidențial câștigat de candidatul susținut de Partidul Socialist, Rumen Radev, informează Agerpres.
Conform agenției bulgare Novinite, Borisov a mai spus că este de părere că în Bulgaria ar trebui să fie organizate alegeri anticipate și a avertizat că guvernul următor va fi format din Partidul Socialist Bulgar și de Mișcarea Drepturilor și Libertăților (DPS), al comunității turcilor din Bulgaria, dacă mandatul său va fi transferat socialiștilor.
Borisov a reiterat duminică intenția de a demisiona dacă Țețka Țatceva, candidata la președinție pe care a susținut-o, pierde cursa în favoarea lui Radev.
Dacă premierul demisionează, parlamentul bulgar rămâne în funcție chiar dacă partidele nu reușesc să ajungă la o înțelegere cu privire la formarea unei coaliții de guvernare. Decizia de a dizolva parlamentul și a convoca alegeri anticipate aparține președintelui bulgar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS