15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatriarhia o refuză pe Olguţa

Patriarhia o refuză pe Olguţa

Demersurile primarului Craiovei de a aduce la Craiova osemintele lui Mihai Viteazul sunt categorisite de Patriarhia Română drept „speculaţii superficiale, fanteziste şi hazardante“

Patriarhia Română a reacţionat vehement în urma dorinţei pe care şi-a manifestat-o public, săptămâna trecută, primăriţa Craiovei de a aduce în Bănie capul domnitorului Mihai Viteazul. Reamintim că în discursul susţinut în faţa craiovenilor la festivităţile dedicate zilei de 24 ianuarie, Olguţa Vasilescu a declarat: „Nu trebuie să uităm niciodată că ideea unirii a plecat de aici, din oraşul nostru, că asta «a fost pohta ce-a pohtit» Banul Craiovei, Mihai Viteazul, pe care anul acesta îl vom sărbători într-un mod special, în cadrul Zilelor «Mihai Viteazul». Îmi doresc foarte mult să-l aducem încă o dată acasă, motiv pentru care am făcut demersuri privind aducerea rămăşiţelor lui pământeşti şi solicit sprijinul autorităţilor în acest sens“.

„Capul voievodului rămâne la Târgovişte“

Dându-şi seama că primăriţa Craiovei insistă în aceste demersuri, Patriarhia Română a decis să pună capăt definitiv discuţiilor pe această temă, dând publicităţii un comunicat cu un titlu fără echivoc: „Capul voievodului martir Mihai Viteazul rămâne la Târgovişte“.
Prin comunicatul remis presei luni seară – semnat de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei, dar asumat şi distribuit de Patriarhia Română – Biserica prezintă mai întâi un scurt istoric al rămăşiţelor lui Mihai Viteazul: „După tragica şi martirica moarte a marelui voievod, la 9/19 august 1601, pe Câmpia Turzii, aşa cum afirmă întreaga noastră istoriografie, corpul i-a rămas la locul asasinatului, fără a se cunoaşte, din nefericire, până astăzi, ceva referitor la locul în care se află. Însă, capul voievodului a fost luat de Radu Buzescu Clucerul şi adus, în anul 1603, la Mănăstirea Dealu, importantă necropolă voievodală a Ţării Româneşti. Aici a rămas, de atunci, pe vecie, ca un important loc de pelerinaj naţional pentru toţi românii. De atunci, când a fost repusă sub piatra de mormânt, relicva nu a mai fost văzută. Doar în timpul Primei Conflagraţii Mondiale a fost  mutată, pentru o scurtă perioadă, în Moldova, pentru a nu fi profanată, deoarece acolo se retrăsese familia regală şi guvernul ţării. În anul 1920, prin intermediul unei procesiuni impresionante a fost readusă la Mănăstirea Dealu, iar Nicolae Iorga a cerut, în mod expres, ca «niciodată această preţioasă relicvă să nu mai părăsească sfântul locaş în care a fost depus㻓.
Patriarhia concluzionează apoi: „Capul Voievodului martir Mihai Viteazul se cuvine să rămână pe veci la Mănăstirea Dealu, deoarece aici a fost adus, încă de la început, şi a intrat în conştiinţa naţională ca loc de veşnică odihnă a voievodului martir. Locul nu a fost ales întâmplător, căci Mihai Viteazul a domnit aici, la Târgovişte, iar de Mănăstirea Dealu sunt legate numeroase demersuri politice şi diplomatice ale voievodului, dintre care amintim doar de încheierea tratatului antiotoman cu Casa de Habsburg, la 30 mai/9 iunie 1598“.
Înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române fac chiar remarce acide la adresa ideii Olguţei Vasilescu, susţinând în comunicat că: „speculaţiile superficiale, fanteziste şi hazardante privitoare la mutarea capului voievodului Mihai Viteazul de la Târgovişte nu au vreun fundament spiritual, cultural ori istoric“. În final, Patriarhia Română îi recomandă primăriţei Craiovei ca, în loc vină cu asemenea idei, „mai curând ar trebui aprofundată activitatea pe care acesta (n.r. – Mihai Viteazul) a depus-o în slujba neamului românesc şi a Biserici noastre strămoşeşti“.
În ciuda comunicatului emis de Patriarhia Română, primarul Craiovei consideră că acest subiect nu este încheiat.
„Nu au fost finalizate toate demersurile în acest sens, iar doamna primar Olguţa Vasilescu va continua să insiste în aducerea la Craiova a capului domnitorului Mihai Viteazul“, a declarat Ionuţ Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt ale Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS