19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDan Păloiu, candidatul UNPR la preşedinţia CJ Dolj

Dan Păloiu, candidatul UNPR la preşedinţia CJ Dolj

UNPR Dolj şi-a stabilit vineri candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Dolj.
În lupta electorală cu pesedistul Ion Prioteasa, actualul deţinător al acestei funcţii, şi consilierul judeţean PDL Ştefan Stoica va intra omul de afaceri Dan Păloiu. Fost ziarist şi până nu demult consilier judeţean din partea PDL, Păloiu a fost exclus din acest partid pe 17 septembrie 2011, pe motiv că nu ar fi avut o conduită conformă cu linia partidului, conduită pe care el însă o calificase drept o „politică de băgare a pumnului în gură“.
Pe 15 octombrie 2011, Dan Păloiu s-a înscris în PER şi a fost desemnat de conducerea naţională drept preşedinte al ecologiştilor doljeni. Ulterior, pe 3 martie 2012, el a fost confirmat în această funcţie prin votul reprezentanţilor PER din judeţ. Joi, 19 aprilie 2012, Păloiu s-a înscris în UNPR, iar în ziua imediat următoare Biroul Permanent Judeţean al UNPR Dolj l-a desemnat drept candidat al acestui partid la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, la scrutinul din 10 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS