14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCorupţie în masă la ISU Mehedinţi

Corupţie în masă la ISU Mehedinţi


DNA a stabilit că sute de pompieri au fost angajaţi pe pile de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, în urma unui examen trucat în stil mare.

 

Procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus ieri trimiterea în judecată a şefilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, acuzaţi de sute de fapte de corupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, în sarcina colonelului Ion Pleşu, inspectorul-şef al ISU Mehedinţi, s-au reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, 63 de fapte de abuz în serviciu, 143 de fapte de instigare la fals intelectual şi tot 143 de fapte de instigare la uz de fals. Prim-adjunctul său, colonelul în rezervă Constantin Mincu, este şi el considerat vinovat de complicitate la abuz în serviciu (un total de 62 de fapte), complicitate la fals intelectual (141) şi complicitate la uz de fals (141). Şi în sarcina locotenent-colonelului Ion Vintilă, adjunct al inspectorului-şef, s-au reţinut trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, patru de complicitate la fals intelectual şi tot patru de complicitate la uz de fals. Cel de-al patrulea inculpat este locotenentul Marin Cristian Pădureţu, ofiţer în cadrul ISU Mehedinţi, acuzat de complicitate la abuz în serviciu (un total de 51 fapte), complicitate la fals (131), complicitate la uz de fals (131), abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals (câte o faptă).

Fraudă generalizată

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, cei patru inculpaţi au fraudat pe picior mare concursul organizat în anul 2006 de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta“ Mehedinţi, pentru ocuparea a 231 de posturi de subofiţeri (servanţi, conducători auto şi specialişti). Examenul a fost susţinut în trei sesiuni (în loc de una), fiind trucat prin modificarea rezultatelor la probele sportive (în 124 de cazuri), dar şi prin înlocuirea foilor de răspuns la testul-grilă ori a lucrărilor scrise, prin aceste procedee fiind direct favorizaţi 63 de candidaţi. Potrivit procurorilor, şefii ISU Mehedinţi au săvârşit aceste fapte în scopul declarării ca admişi la examen a rudelor, a finilor sau a prietenilor, prin încălcarea principiului incompatibilităţii, în sensul că unii membri ai comisiilor de concurs aveau concomitent şi calitatea de preşedinţi ai comisiilor respective.

Anchetatorii au mai reţinut în sarcina comandantului Ion Pleşu şi faptul că, în cursul lunii august 2006, a pretins şi primit suma de 1.500 de euro de la tatăl unuia dintre candidaţi, pentru ca acesta din urmă să fie declarat admis la concursul respectiv. De asemenea, s-a mai stabilit că locotenentul Marin Cristian Pădureţu, pe lângă ajutorul dat la fraudarea concursurilor, l-a favorizat pe fratele său (care nu îndeplinea condiţiile de înscriere la concurs), prin înlocuirea foii de răspuns la testul-grilă.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Afacerea „Delfinul“

Ancheta vizează şi implicarea celor patru ofiţeri de la ISU în jocul piramidal „Delfinul“, împreună cu persoane cu funcţii importante în Jandarmeria din judeţ. Extinzându-se de la pompieri, jocul „Delfinul“ şi-a făcut adepţi şi în altă unitate de apărare a judeţului Mehedinţi, unde unul dintre cei bănuiţi de implicare în „înregimentarea“ jucătorilor l-ar fi convins să cotizeze şi pe fostul şef al jandarmilor din Mehedinţi, colonelul Drăgan. Acesta a şi câştigat de pe urma jandarmilor, care au plătit în sistem piramidal să intre în joc. Lanţul s-a rupt, din cauza unui subordonat, care a refuzat să mai cotizeze cu numerar în conturile „delfinilor“. „Am fost invitat de şefii mei la un joc piramidal şi mi-au spus că, dacă mai aduc după mine şapte-nouă oamen, pot trăi liniştit până la adânci bătrâneţi. M-au convins şi am plecat cu coloneii Pleşu, Mincu şi Vintilă la Buziaş, unde avea loc, la sfârşit de săptămână, jocul. Acolo, într-o sală mare, toată lumea dansa, cânta şi ne spunea regulamentul jocului. Toţi cei din jurul meu parcă erau drogaţi, vorbeau de sume imense şi investiţii care l-ar face invidios şi pe cel mai mare bancher din România. Mi-a fost frică şi am plecat în timpul jocului şi nu m-am mai uitat înapoi. Acolo am văzut mulţi mehedinţeni, care deţin funcţii importante, dar şi ziarişti, despre care nu am ştiut ce să cred – sunt sub acoperire sau au intrat în joc“, a declarat unul dintre subalternii inspectorului-şef Ion Pleşu.

Înlocuire

Inspectorul-şef Ion Pleşu a fost pus la dispoziţia procurorilor DNA din 21 mai 2007. Pe 20 mai, cu o zi înainte de demararea cercetărilor, colonelul a intrat în concediu de odihnă, locul său la conducerea ISU Mehedinţi fiind luat însă de alt învinuit, locotenent-colonelul Ion Vintilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII