Monopolul de stat a fost înlocuit, în numele capitalismului, cu monopolul privat. Rezultatul? În loc de economie funcţională avem o economie păguboasă.
Am în faţă două comunicate. Unul din data de 28 decembrie, iar altul din 31 decembrie. Ambele sunt semnate de Petrom – cea mai mare companie românească (deţinută în proporţie de 51% de OMV) de petrol şi gaze. Cele două comunicate îmi aduc o certitudine: economia românească este departe de a fi „funcţională“, cu larga cârdăşie a instituţiilor statului. Funcţionalitatea economiei este o făcătură, o falsitate. Monopolul de stat a fost înlocuit, în numele capitalismului, cu monopolul privat. Rezultatul? În loc de economie funcţională, avem o economie păguboasă.
Cunoaşteţi bine cât de mult m-am revoltat atunci când, pe tendinţa de apreciere a leului, în Codul Fiscal s-a introdus o măsură care „lega“ cursul accizelor pentru carburanţi la nivelul de la 1 octombrie al precedentului an fiscal? Motivaţia Ministerului Finanţelor? „Aşa ne cere Uniunea Europeană“. Sincer, de mai bine de un an, deşi am solicitat în numeroase rânduri acea reglementare a legislaţiei europene (acquis-ul comunitar), nu am obţinut-o. Şi atunci, ca şi acum, am înclinat să cred că este vorba doar despre o recomandare, pentru ca veniturile bugetului de stat să aibă o anumită predictibilitate. Dar care a fost rezultatul? Un impozit ascuns. O taxă pe aprecierea leului, care făcea ca, indiferent de cât de mult se aprecia moneda naţională, în interesul consumatorilor, un procent mai mare din preţul litrului de benzină să ajungă la stat, sub formă de acciză. Câte puţin de la mulţi.
De la 1 ianuarie 2008, benzina şi motorina ar fi trebuit să se ieftinească
Doar că tot ceea ce se duce în sus trebuie să se ducă şi în jos la un moment dat, iar, după cum spune guvernatorul BNR, apare riscul de over-shooting (pieţele riscă să exagereze revenirea). Aşa s-a întâmplat şi cu leul. După ce s-a apreciat în primele şase luni cu aproape 7,5 la sută (ceea ce ar fi trebuit să conducă la ieftinirea, printre altele, a carburanţilor, dacă nu ar fi fost acea reglementare privind accizele), în următoarele şase luni, leul a cunoscut o depreciere nemaiîntâlnită din anii cu inflaţie majoră. Din 2 iulie şi până la 31 decembrie, leul s-a depreciat cu 16%. O parte din această depreciere ar fi trebuit să se întoarcă la consumatori, prin ieftinirea carburanţilor. De ce? Pentru că la 1 octombrie 2007, cursul euro-leu, în funcţie de care se calculează accizele, a fost de 3,3515 lei, iar în urmă cu un an era de 3,5334 lei. Adică un euro mai slab cu 18,19 bani, sau un leu întărit cu 5,8%. Potrivit legii, de la 1 ianuarie 2008, acciza din carburanţi trebuia să scadă cu aproape 6%, ceea ce ar fi condus la o ieftinire a benzinei şi a motorinei.
Abuz de poziţie dominantă
Am dreptul, în calitate de consumator, să sesizez Consiliul Concurenţei în privinţa a ceea ce legea concurenţei numeşte „abuz de poziţie dominantă“. Şi am dreptul, în calitate de cetăţean al României, să mă întreb de ce companiile petroliere au scumpit în lanţ produsele petroliere până când ţiţeiul a ajuns la maximul istoric de 99,24 dolari pe baril, iar când preţul a coborât şi la 90, şi la 92, şi la 95 de dolari pe baril, nu numai că nu au fost anunţate ieftiniri, dar, culmea, au fost introduse noi scumpiri. Am dreptul să suspectez că aceste majorări consecutive au fost făcute tocmai cu scopul ca de la 1 ianuarie 2008, când, potrivit legii, carburanţii ar fi trebuit să fie mai ieftini, companiile petroliere să scadă de fapt dintr-un plus de profit, anunţat anterior, şi nu neapărat fundamentat economic, ci pe baza unui abuz de poziţie dominantă. Eu am aceste drepturi, dar Consiliul Concurenţei are obligaţia să îmi spună că mă înşel, sau, dacă nu, să ia măsuri împotriva companiilor petroliere.
Scumpim ca să avem de unde ieftini
Dar cel mai amuzant, dacă nu ar fi trist, episodul telenovelei „scumpim ca să avem de unde ieftini“ se regăseşte în cele două comunicate amintite mai sus. Cel din 28 decembrie şi cel din 31 decembrie. Unul anunţa că, începând din 29 decembrie, carburanţii se scumpesc cu şapte până la nouă bani pe litru. Celălalt anunţa că benzinele se ieftinesc cu şapte bani pe litru, iar motorinele se mai scumpesc cu trei bani pe litru. Am dreptul să am dubii legate de această scumpire care a durat doar trei zile? Am dreptul să suspectez că acest ultim episod a fost, de fapt, o majorare dubioasă de preţ, tocmai ca atunci când, potrivit legii, preţurile ar fi trebuit să scadă, de fapt, să nu se întâmple nimic? Eu zic că am acest drept. În calitate de cetăţean al României. La fel cum am avut dreptul în noiembrie 2006 să avertizez că majorarea preţului la gaze cu 17% este o concesie făcută de Autoritatea de Reglementare în domeniul gazelor, pentru companiile producătoare de gaze naturale, în beneficiul lor, dar şi al guvernului, şi al aşa-zisei inflaţii etc.
Consiliul Concurenţei acceptă
Vă aduc aminte că atunci, brusc, printr-o presiune din partea companiilor producătoare de gaze, preţurile au fost majorate. Printre altele, chiar pentru a fi ajutată inflaţia din anul 2007 să fie mică. (Scumpirea gazelor, care ar fi trebuit să se întâmple în 2007, a fost translatată şi cuantificată în inflaţia din 2006, unde mai era loc până la ţintă). Chiar şi aşa, ţinta de inflaţie din 2007 a fost ratată. Şi atunci, am dreptul să semnalez că astfel de distorsiuni ale pieţei se întâmplă din nou. Principalul vinovat, din punctul meu de vedere? Consiliul Concurenţei, care acceptă astfel de distorsiuni.
Am dreptul să bănuiesc că, în cele trei zile de carburanţi mai scumpi, nici măcar nu s-au epuizat stocurile companiei petroliere (intrate la alt preţ contabil), iar că scumpirea urmată de ieftinire a fost o modalitate contrară Legii concurenţei pentru o majorare imorală şi suspectă de nelegalitate a profitului companiilor. Şi atunci, mă întreb, nu vede Consiliul Concurenţei treaba asta?
Sunt două posibile răspunsuri: fie nu le vede, fie e de acord cu ele. Ambele variante sunt rele.
Supraveghetorul naţional e orb sau face pe orbul
De curiozitate, am vrut să văd câte investigaţii a deschis în 2007 acest organism vital pentru o economie de piaţă funcţională. Potrivit site-ului propriu, cifra este sumbră: şapte. Într-un domeniu în care în ţările Uniunii Europene, măcar şapte investigaţii sunt deschise în fiecare zi din cele 365 ale anului. Poate a fost un accident. Dar ştiţi câte investigaţii a deschis în ultimii trei ani acest Consiliu? Ei bine, 22. Iar una, din 8 septembrie 2005 (mai veche de doi ani), se referea fix la „posibila încălcare a Legii concurenţei de către societăţile din piaţa petrolului“. Au trecut doi ani şi nici un semn.
Am dreptul să cred că abuzul de poziţie dominantă s-a manifestat flagrant în aceşti doi ani? Am. Iar cele două comunicate îmi întăresc această credinţă. Şi mă întreb atunci: în calitate de consumator, după ce am fost păgubit prin „privatizarea profiturilor şi naţionalizarea pierderilor“, cât mai trebuie să mergem după această reţetă?
Uniunea Europeană vede şi amendează
Există însă şi o veste bună: apartenenţa la Uniunea Europeană ne face să respectăm legislaţia Uniunii. Iar dacă supraveghetorul naţional e orb sau face pe orbul, cel european nu e miop. Şi am convingerea că, foarte curând, vederea ascuţită a instituţiei care supraveghează respectarea concurenţei în Europa va bate şi în România. Şi va bate bine. Pentru că, spre deosebire de „ai noştri“, ei văd abuzul. Văd şi îl amendează.
