19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFost membru CSM, reţinut de DNA

Fost membru CSM, reţinut de DNA

Reprezentanţii CSM pun beţe-n roate anchetatorilor DNA în instrumentarea dosarului „Şpagă la concursul procurorilor“.

Anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-au lovit zilele trecute de o piedică neaşteptată în cercetarea şpăgarilor de la concursul de avansare pe funcţii de conducere a procurorilor. Când au încercat să-i reţină pe cei împotriva cărora aveau probe de corupţie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a opus ori a acceptat cu greu încătuşarea pentru 24 de ore a unui procuror mai puţin important.

 

Şpagă pentru posturi de conducere

 

Reamintim că, în dosarul privind fraudarea concursului pentru funcţii de conducere la Parchete, procurorii DNA efectuează cercetări penale faţă de Gheorghe Dumitru, procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, Sterian Guli, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, pentru instigare la permiterea accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, Gheorghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vâlcea, pentru complicitate la cumpărare de influenţă, Gheorghe Bucur, notar în municipiul Bucureşti, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fost membru al CSM, pentru complicitate la cumpărare de influenţă, şi Gabriela Georgeta Ghiţă, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedintă a Comisiei de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, pentru permiterea accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite. De asemenea, este cercetat de DNA şi Eugen Cojocaru, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi membru supleant al aceleiaşi Comisii de examinare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

CSM pune oprelişti

 

Ancheta DNA nu avansează în ritmul firesc, din cauza procedurilor complicate impuse în cazul cercetării unor magistraţi. Astfel, procurorii anticorupţie au solicitat luni Secţiei pentru procurori a CSM încuviinţarea reţinerii pentru procurorii Gheorghe Dumitru şi Eugen Cojocaru. După o dezbatere complicată, în care mai mulţi membri ai CSM s-au abţinut de la vot, Secţia de procurori a respins propunerea de reţinere a procurorului Eugen Cojocaru de la Parchetul General, încuviinţând cu mare greutate doar reţinerea pentru 24 de ore a procurorului Gheorghe Dumitru de la Curtea de Apel Piteşti.

Prin urmare, ieri după-amiază, DNA a emis ordonanţa de reţinere pe numele lui Gheorghe Dumitru. Tot ieri, procurorii DNA l-au reţinut pe bază de ordonanţă şi pe notarul bucureştean Gheorghe Bucur, fost membru al CSM, în cazul căruia legea nu prevede acordul prealabil al CSM.

Din nou la CSM

În cazul în care procurorii anticorupţie vor cere arestarea preventivă a procurorului Gheorghe Dumitru, trebuie să obţină un nou aviz de la CSM. Emiterea efectivă a mandatului va fi discutată apoi de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU