18.3 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTerenul primariei de la S200, pierdut de juristi

Terenul primariei de la S200, pierdut de juristi

Acuzatiile de furt pe care edilul Antonie Solomon le-a aruncat marti catre conducerea Universitatii din Craiova s-au dovedit baloane de sapun. Pierderea proprietatii asupra celor 4.300 mp aferenti blocului S200 cu care municipalitatea ar fi participat intr-un eventual parteneriat pentru construirea unui mall nu ar mai fi fost posibila daca juristii primariei ar fi intabulat la timp terenul.


Intabularea dreptului de proprietate pentru terenul de 4.324 mp din jurul blocului S200 s-a facut, conform spuselor reprezentantilor Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Dolj, pe principiul „primul venit, primul servit“. Prin mijloace numai de conducere stiute, Universitatea din Craiova a devenit proprietara si peste terenul de 4.324 mp din jurul blocului S200 pe care Consiliul Local Craiova i-a dat in folosinta gratuita pe 50 de ani institutiei de invatamânt in 1998. Prin Ordinul ministrului educatiei nr. 3103 din 18 ianuarie 2006, pe lânga atestarea dreptului de proprietate asupra cladirii S200 si a terenului de sub ea, oferite universitatii prin hotarâre de guvern in 1997, ministrul Mihail Hardau a atestat si dreptul de proprietate asupra terenului de lânga bloc. In baza ordinului ministrului, Universitatea a obtinut pe 22 martie intabularea dreptului de proprietate asupra acestui teren. Supararea „de presa“ la auzul vestii ca a ramas fara teren, care a venit la aproape doua saptamâni dupa ce primaria a introdus actiune in instanta pentru constatarea nulitatii ordinului MEC, ar fi putut fi evitata de gospodarul-sef al Baniei daca juristii, pe care marti Solomon a declarat ca se bazeaza pentru a recâstiga in instanta drepturile institutiei, ar fi urmarit interesele primariei si ar fi intabulat primii terenul.


„Ordinul ministrului constituie o dovada de proprietate pentru ca legea ii confera posibilitatea de a atesta dreptul de proprietate. Noi nu administram probe, doar facem publicitate acestor documente. Dovada de proprietate se mai poate face cu un ordin al prefectului, cu un contract de vânzare-cumparare sau cu un titlu de proprietate. In cazul in care s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului si s-a atribuit un numar cadastral, in mod normal nu se mai poate da alt numar cadastral pentru acelasi teren pentru ca l-am identifica in baza noastra de date“, a declarat Maria Basescu. Cu alte cuvinte, daca primaria ar fi intabulat dreptul de proprietate asupra terenului care ii apartinea inca din1998, când a dat in folosinta gratuita pe 50 de ani cei 4.300 mp universitatii, institutia de invatamânt nu ar mai fi putut in 2006 sa obtina intabularea dreptului de proprietate si incheierea cartii funciare pentru respectivul teren.


Terenul primariei, neintabulat timp de trei ani


Contactat telefonic pentru a explica lipsa de reactie a juristilor primariei in acest caz, edilul-sef Antonie Solomon a declarat ca terenul nu a putut fi intabulat in conditiile in care acesta era revendicat de fostii proprietari. „Terenul nu se putea intabula pentru ca era revendicat. Oricum, de asta se ocupa Iolanda Ionescu, sefa serviciului de specialitate din primarie. Intrebati-o pe ea“, a declarat primarul Solomon. Ceea ce uita sa mentioneze primarul este insa ca terenul de 4.324 mp a fost revendicat de fostii proprietari in baza Legii nr. 10/2001. Asta inseamna ca din 1998 si pâna in anul 2001 (cel putin) functionarii primariei au dormit pe ei si nu au catadicsit sa obtina un document vital pentru atestarea dreptului de proprietate asupra terenului al carui proprietar este in prezent Universitatea din Craiova. Incredibil este insa faptul ca, in parteneriatul dintre primarie, Universitatea din Craiova si investitorul care dorea construirea unui mall in locul blocului S200, autoritatile locale se bazau pe un teren care nu a fost intabulat de municipalitate.


Universitatea poate sa vânda terenul


Lenea juristilor din primarie ar putea costa municipalitatea mai mult decât un proces pentru constatarea nulitatii ordinului MEC si rectificarea incheierii de carte funciara emisa de OCPI Dolj. Conform reprezentantilor Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Dolj, Universitatea din Craiova este libera sa vânda in prezent terenul oricui vrea, chiar si in cazul in care primaria Craiova aduce dovada ca pentru suprafata in speta exista un litigiu in instanta.


„In acest moment, conform documentelor, Universitatea din Craiova este proprietarul terenului si are dreptul sa-l vânda. In cazul in care primaria aduce un certificat de grefa de la instanta la care s-a plâns institutia, litigiul va fi notat in partea a treia a cartii funciare, dar proprietarul are totusi dreptul de a vinde, iar cumparatorul va prelua litigiul“, a precizat Maria Basescu, director al OCPI Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS