14.5 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlt nume, aceeasi teapa

Alt nume, aceeasi teapa

Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Dolj a inchis in urma cu câteva luni vestitele case de schimb valutar din Craiova care percepeau comision de 10%. Au fost insa redeschise, sub alt nume, cu alti angajati si mod diferit de operare.


Afacerea lui Alexandru Podgoreanu, cu casele de schimb valutar care percep un comision de 10%, continua sa infloreasca in Craiova. Cele doua case de schimb valutar, una situata in zona magazinului Mercur, iar cealalta la parterul magazinului Unirea, trag in continuare tepe craiovenilor. Dupa ce, timp de sase luni, casele de schimb ale patronului bucurestean au fost inchise de catre reprezentantii OJPC Dolj, acesta a decis ca a venit vremea sa-si repare „imaginea sifonata“ de numeroasele scandaluri iscate de craiovenii inselati.


Astfel, a disparut firma SC ALLROM 2003 SRL si a aparut SC SARALEX SRL, insa casele de schimb au ramas in aceleasi locatii. Cele doua vânzatoare – Alina Anton si Elena Geanta – au fost „detasate“ in alte judete. Cea mai importanta miscare se refera insa la mecanismul tepelor. S-a renuntat la invechita pacaleala cu comisionul de 10% si a aparut teapa cu cecurile.


Lupul isi schimba parul, dar…


In cursul anului trecut, sute de craioveni au ramas fara diferite sume de bani dupa ce au calcat pragul caselor de schimb ALLROM. Potrivit celor pagubiti, scenariul era identic in fiecare caz. In ciuda dispozitiilor legale era afisat la vedere un curs de schimb foarte convenabil, insa era ascuns vederii potentialilor clienti comisionul perceput la cursul de schimb. Astfel, craioveanul atras de cursul convenabil intra in magazin, unde era incurajat de vânzator sa schimbe, iar când lua banii, se trezea cu minus 10% din suma.


In prezent, in fata caselor de schimb valutar SARALEX sunt instalate doua panouri cu tarifele schimbului valutar la cecuri de calatorie si valute. Craiovenii pacaliti spun ca acestea sunt asezate strategic, unul lânga celalalt, pentru a insela privirea. Marin Golumbu, din satul Ghidici, comuna Piscu Vechi, a fost pacalit pe 5 aprilie cu 30.770.000 de lei, in urma unei tranzactii de 6.155 de euro. Barbatul a facut plângere la politie, la fel ca multi altii. Intrebat despre ultimele plângeri ale doljenilor in legatura cu modalitatea de schimb de la casele sale de schimb valutar, Alexandru Podgoreanu a raspuns: „Ma secati cu din astea, lasati-ma!“.


Reprezentantii OJPC spun ca inca din prima zi de functionare, casa de schimb valutar din zona magazinului Mercur, care poarta acum numele de SARALEX, a fost amendata cu zece milioane de lei pentru denominare.


„Inca din prima zi, am amendat societatea SC SARALEX SRL cu zece milioane de lei, pentru ca nu afisa in dreptul cifrelor moneda – RON sau ROL. De asemenea, am obligat-o sa faca doua panouri, unul pentru cecuri si altul pentru valute, pentru ca aveau doar unul. Au remediat situatia pâna acum, dar au unit cele doua panouri, ceea ce nu e interzis prin lege. Speram sa nu mai incalce legea pentru ca vom interveni in forta, ca si data trecuta. Ei stiu ca nu glumim“, a declarat Gheorghe Marinescu, directorul OJPC Dolj.


Dosare penale


In urma plângerilor sutelor de craioveni inselati, procurorii au deschis pe numele fostelor angajate ale celor doua case de schimb valutar ale lui Alexandru Podgoreanu din Craiova dosar penal pentru comiterea infractiunii de inselaciune. In prezent este cercetata intreaga activitate infractionala a celor doua femei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS