17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSeverinenii, gata de start

Severinenii, gata de start

Antrenorul principal al CS Turnu Severin, Jerry Gane, a susţinut ieri, la stadionul „Municipal“, o conferinţă de presă, în care a făcut bilanţul perioadei de pregătire din această iarnă, prefaţând totodată jocul cu Concordia Chiajna, programat mâine, de la ora 15.00 (Digi Sport 1), în deplasare.
„A fost o perioadă grea, în care s-a muncit mult. Am depus eforturi mari, atât noi, cât şi conducerea administrativă, şi ne dorim să fie vizibile pe teren. Sunt mulţumit de lotul pe care îl am, îmi pare rău că pe unii jucători nu i-am avut la dispoziţie de la bun început. Am încredere în băieţi şi sper să începem campionatul cu dreptul“, a spus Jerry Gane, conform site-ului oficial al clubului oltean. „Va fi un meci greu la Chiajna, ştiu că este o echipă incomodă. Suntem încrezători într-un rezultat bun, avem foarte mare nevoie de puncte. Nu ne interesează să facem spectacol, ci să obţinem cât mai multe puncte din jocurile pe care le avem de disputat. Merită să dăm totul pentru un retur cât mai prolific, suntem încrezători în forţele noastre“, a completat antrenorul craiovean.
Jerry Gane a vorbit şi despre modificările de ultimă oră de la nivelul lotului de jucători: „Neacşa şi Bălău au fost reprimiţi în echipă, dar trebuie să recupereze perioada de pregătire ratată, pentru că nu au fost cu noi în cel de-al doilea stagiu de pregătire“.
Severinul nu va conta în jocul cu Chiajna pe Neacşa şi Thomas (suspendaţi).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS