Știri de ultima orăSportNapoli, băgat la mijloc

Napoli, băgat la mijloc

În Bănie se vorbeşte despre posibila plecare a italianului, deşi echipa merge bine, având şapte meciuri consecutive fără înfrângere.

Universitatea Craiova şi-a revenit în acest an din pasa proastă în care s-a aflat în tur şi nu mai are emoţii în ceea ce priveşte retrogradarea. Dar pentru că Bănia trebuie să aibă mereu un subiect fierbinte, de ieri se vorbeşte tot mai insistent de posibila plecare a antrenorului Nicolo Napoli.
După conferinţa de presă a meciului cu Gloria Bistriţa, italianul a fost abordat de unul dintre ziariştii lui Adrian Mititelu, care se „minuna“ că Napoli a rezistat 17 etape la cârma Ştiinţei, o performanţă pentru antrenorii care au pregătit Universitatea în ultima vreme. Italianul, despre care s-a scris că ar fi dorit să meargă la Rapid, a reacţionat: „Dacă vreţi să scăpaţi de mine, spuneţi şi plec, dar eu nu am de gând“.
Despre o eventuală plecare a lui Nicolo Napoli se vorbeşte însă prin club de mai multă vreme. Această situaţie a fost alimentată şi de faptul că la una dintre discuţiile dintre Napoli şi Mititelu privind prelungirea contractului, finanţatorul echipei din Bănie l-a trimis pe italian să mai dea câteva ture de teren, lucru care nu a fost pe placul tehnicianului din Peninsulă. „După meciul de la Mioveni, Napoli a cerut conducerii să înceapă discuţiile pentru prelungirea contractului, care expiră în vară. Nu s-a întâmplat nimic concret, iar Nicolo a plecat cam supărat în Italia, de unde s-a întors peste trei zile“, susţin surse din anturajul clubului Universitatea.

Dilema oltenilor: Napoli sau jucătorii?

După toate aceste discuţii, finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a declarat că este pregătit să-i găsească înlocuitor italianului. „Napoli poate să facă ce vrea el, poate să plece, dar nu cred că va mai avea condiţiile de aici. Dacă pleacă, găsesc un antrenor mai bun. Totuşi, eu nu cred că va pleca, are caracter“, a declarat Mititelu.
O declaraţie care în nici un caz nu linişteşte apele în Bănie şi care dă apă la moară cârcotaşilor. Apoi, trecând peste faptul că în aceeaşi formulă de jucători Universitatea s-a zbătut mult timp în subsolul clasamentului, patronul oltean a încercat să împartă meritele pentru revirimentul Ştiinţei din acest retur. „Napoli este un foarte bun antrenor, însă cine crede că rezultatele actuale ale echipei i se datorează numai lui face o mare greşeală. Dacă antrenorul nu are la dispoziţie şi fotbalişti valoroşi, toate eforturile lui ar fi în zadar“, a mai spus Mititelu.

Experimente pentru sezonul viitor

Până una-alta, Craiova se pregăteşte pentru o nouă partidă, cea cu Universitatea Cluj. Un meci fără miză prea mare pentru alb-albaştri, care, deşi iau în calcul victoria, au anunţat prin vocea patronului că merg sub Feleac pentru a câştiga jucători pentru campionatul viitor. „La Cluj mergem să nu pierdem, să jucăm fotbal. Anul acesta lucrăm pentru sezonul viitor. Este timpul să le dăm drumul copiilor să joace, să vedem pe cine ne bazăm la anul. Nicolo va experimenta deja ce vom dori să facem în campionatul care urmează. Unul foarte important pentru noi. Şi unde vom fi sus de tot. Nu ştiu dacă pe primul loc, pe trei ori pe patru, dar vom fi sus“, a spus Mititelu.
Acesta susţine că mai are un obiectiv important în acest campionat: „Pentru noi nu contează că baţi Bayern Munchen sau Real Madrid. Important este să baţi pe Dinamo şi Steaua. În Săptămâna Mare vrem să învingem Dinamo, apoi vom vedea. Asta nu înseamnă că pe Steaua o vom ierta sau că ne dăm la o parte!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

31 COMENTARII