Sahtior Donetk, echipa antrenata de Mircea Lucescu, s-a calificat in grupele Ligii Campionilor, dupa ce s-a impus, cu 3-2, pe terenul polonezilor de la Legia Varsovia, in mansa a doua a turului al treilea preliminar.
Doua dintre golurile „minerilor“ au fost marcate de atacantul român Ciprian Marica. Wodarczyk a deschis scorul in minutul 17, iar Marica a egalat cinci minute mai târziu, dupa ce a primit o pasa de la compatriotul sau Razvan Rat. Fernandinho a dus scorul la 2-1 pentru Sahtior, in minutul 28, iar in ultimul minut al primei reprize, Ciprian Marica a realizat „dubla“. Polonezii au mai punctat o data in minutul 88, prin acelasi Wodarczyk.
In meciul tur, la Donetk, Sahtior se impusese cu scorul de 1-0. La ucraineni, Rat a jucat tot meciul, in timp ce Marica a fost inlocuit in minutul 72, cu Vorobei. Flavius Stoican nu a jucat, fiind accidentat.