„Publicul din Craiova e mai «rău» decit cel din Napoli!“

– Jerry, cum a fost anul 2002 pentru cariera ta?

– Sint la St. Gall din 1999, adică acest campionat, 2002/2003, este al patrulea pentru mine in Elveţia. Din nefericire, este cel mai slab pe plan profesional, echipa mea clasindu-se pe locul 10. Conform sistemului competiţional actual din Elveţia, St. Gall este astfel situată in categoria echipelor care vor juca barajul pentru răminerea in prima ligă. Reamintesc, in Elveţia formaţiile clasate pe locurile 9-12 dispută play-out. Cu alte cuvinte, luptăm acum pentru evitarea retrogradării. Şi cind mă gindesc că in anii trecuţi cochetam cu podiumul, am fost şi pe locul intii.

– De ce aţi ajuns in această situaţie?

– Din motive financiare, vreo patru-cinci jucători titulari au părăsit St. Gall, iar cei aduşi nu s-au ridicat la valoarea celor plecaţi. In plus, un alt element determinant l-a constituit faptul că antrenorul Marcel Koller a plecat şi el, aflindu-se acum la Grasshopper, care este lidera campionatului. In această situaţie, noul antrenor, Castela, n-a reuşit mare lucru, adică rezultatele nu au fost cele aşteptate. A fost schimbat antrenorul, fiind numit cel de la echipa de tineret, Staub, cu acesta din urmă pregătindu-ne in ultimele şase-şapte etape ale turului. Aflindu-mă in Craiova, am auzit că şi Staub a fost demis, fiind adus antrenorul de la Will, Peischel.

– Este antrenorul care v-a umilit pe voi, in acest tur? Mă refer la acel neverosimil şi ruşinos rezultat, Will – St. Gall 11-3! Ce s-a intimplat?

– Un meci de cartea recordurilor, nu-l pot uita nici acum. Nu ştiu prea bine ce s-a intimplat, ce să vă spun? Şi, trebuie să precizez, a fost un meci al orgoliilor, un derbi local al judeţului nostru, cele două echipe, Will şi St. Gall, fiind din acest teritoriu. A fost un meci din Divizia A, ca Universitatea – Electro. Dar meciul a avut o importanţă deosebită, cu o miză uriaşă: pentru a rămine in primele opt locuri ale campionatului, ceea ce ne scutea de lupta pentru retrogradare, trebuia să ciştigăm.

– Şi aţi condus cu 1-0!

– Am inceput ofensiv şi, intr-adevăr, in chiar primul minut echipa mea a inscris. A urmat insă dezastrul: in minutul 28, scorul a fost de 5-1! N-am cuvinte, orice acţiune ofensivă a lor s-a incheiat cu gol. Ne-am revenit oarecum, la pauză scorul fiind 5-3. După pauză insă am redevenit visători şi am fost un fel de jaloane. Nici acum, repet, nu inţeleg ce s-a intimplat.

– In fine… Cum a fost turul pentru tine?

– Statistic a fost bine: am fost titular in 17 partide (din 22) şi am inscris opt goluri. Sint titular, dar locul acesta, 10, imi dă mari emoţii. Plec acum in Elveţia (ieri – n.r.) cu frisoane, ca să zic aşa. Am contract cu St. Gall pină in vara lui 2004, dar dacă, Doamne fereşte, retrogradăm, atunci lucrurile pot lua o intorsătură neaşteptată. Sper să răminem insă in prima ligă. Probabilitatea de a evolua in liga a doua nu-mi suride.

– Ai avut vreo ofertă din Romania, de la Craiova?

– Nu, absolut nimic. Nici de la Universitatea. A apărut in presa din Romania o asemenea informaţie absolut inventată. Universitatea este echipa mea de suflet, mi-aş dori să-mi inchei cariera la Craiova, dar acum nici vorbă. M-a amuzat această informaţie. Repet, am contract cu St. Gall pină in 2004, mă simt bine acolo din toate punctele de vedere. Chiar am avut o discuţie preliminară privind viitorul meu după ce voi abandona fotbalul.

– Te-ai gindit deja la această problemă? Ai 32 de ani, poţi probabil incă juca…

– Da, şi sper să mai joc ciţiva ani de acum inainte, dar această discuţie a fost una amicală, nu ceva concret. Conducerea actuală – mulţumită de evoluţiile mele – mi-a precizat că, dacă doresc, pot să-mi incep meseria de antrenor la St. Gall sau chiar să rămin in stafful organizatoric al clubului. Repet, a fost doar o discuţie, dar măgulitoare pentru mine.

– Inţeleg că te descurci bine in cinci limbi.

– Am jucat in Spania şi am invăţat foarte bine spaniola, iar de cind sint la St. Gall am invăţat germana. Mă descurc bine in franceză şi italiană. Şi „rup“ şi engleză, asta ca să vă răspund la intrebare, deşi nu vreau să sune a laudă. Altă intrebare?

– S-a terminat vacanţa. Cum a fost?

– Ca acasă nu-i niciunde! Crăciunul l-am petrecut la părinţii mei, in satul Foişor, iar Revelionul, la „Flora“. Am făcut şi cite o miuţă, am şi alergat. Totul a fost frumos, mai ales că m-am reintilnit cu foşti colegi de echipă, cu prieteni. Altfel, tuturor suporterilor echipelor din Craiova le transmit numai bine şi un an 2003 mai bun!

– De Universitatea, ce zici?

– Ce să spun eu din Elveţia? M-am bucurat enorm cind am fost pe locul unu şi m-am intristat apoi, oltenii coborind pe acest nemeritat loc 11. Am insă credinţa că vor urma rezultate mai bune. Ca fost jucător al Craiovei, cunosc aportul fantastic al publicului de aici! Iţi dă pur şi simplu aripi! Am văzut şi citit ceea ce s-a intimplat la meciul cu Steaua. M-a impresionat atit atmosfera din teren, cit şi faptul că zeci de mii de suporteri erau in afara stadionului. Chiar un ziar important din Elveţia – Blick – a scris despre atmosfera fantastică de la acel meci. Coechipierii – care ştiau că am jucat la Universitatea – m-au intrebat despre asta, m-au chestionat despre atmosfera din Craiova.

– Şi ce le-ai spus?

– Păi, adevărul. Adică, aşa-i publicul din Craiova: mai «rău» decit cel de la Napoli! Spun acest lucru, evident, in sens pozitiv.