O victorie cu Dinamo ar fi cel mai frumos cadou

Adrian Baldovin, nascut la Galati, a debutat in prima liga in decembrie 1990 sub culorile echipei FCM Progresul Braila, evoluind acolo – chiar daca in 1994 brailenii au retrogradat – pina in 1997. Din campionatul ’97-’98 a jucat doua sezoane si jumatate la Ceahlaul Piatra Neamt, iar din returul editiei 1999-2000 il gasim la Rocar. Florin Marin, in primul sau mandat la Universitatea, a adus la Craiova un grup de jucatori „rocaristi“, printre care si Baldovin. Miine, Adrian implineste 30 de ani, prilej cu care inca de ieri i-am urat „La multi ani!“ si l-am intervievat.

– Antrenorul Florin Marin a declarat in repetate rinduri ca a simtit o anume ostilitate in Craiova. Este adevarat ca si unii jucatori adusi de Florin Marin de la Rocar au simtit, citeodata, asemenea ostilitati?

– Nu pot folosi cuvintul ostilitate, deoarece nu a fost vorba de asa ceva. Referindu-ma strict la persoana mea, pot sa va spun ca am venit la Universitatea pentru a juca cit mai bine sub culorile acestei echipe. Si nu am simtit nici un fel de raceala. A, ceva la nivel de asa-zisul grup, au mai fost… Dar colegii, suporterii si presa judeca lucrurile in functie de rezultate. Au aparut critici atunci cind evolutiile unor jucatori au fost modeste sau cind au fost greseli individuale. Dar asta este cu totul alta problema!

– Este la indemina Universitatii clasarea in acest campionat pe locurile unu-patru, actualul obiectiv al sezonului?

– Cred ca este un obiectiv realist si speram in indeplinirea acestuia. Dar, evident trebuie muncit cu adevarat pentru asta.

– Din vara anului 2000 si pina in prezent ai avut patru antrenori principali la Universitatea: Florin Marin, Ilie Balaci, Nae Ungureanu, Marian Bondrea. Cum comentezi acest lucru al instabilitatii pe banca tehnica?

– Sint decizii luate de conducerea clubului si eu ca fotbalist nu le pot comenta. Asa, ca o parere personala, as putea spune ca intr-adevar aceasta instabilitate a antrenorilor nu este de bun augur. Desele schimbari se resfring, vrind-nevrind, si asupra noastra, a jucatorilor. Fiecare antrenor are metodele si ideile lui, iar aceste schimbari la intervale scurte – cum ati remarcat – ne deregleaza total pe noi, jucatorii.

– Consacrat ca fundas central, ai fost folosit si ca fundas lateral. Unde te simti cel mai bine?

– Evident, ca fundas central! Am jucat in zona centrala multi ani, aici ma simt cel mai bine, ma descurc cel mai bine si am dat si cel mai bun randament.

– Daca nu ma insel, cel mai frumos meci al tau de pina acum este cel din Italia, Juventus – Ceahlaul 0-0, din Cupa UEFA-Intertoto, editia 1999.

– Asa este, evoluam atunci la Ceahlaul, antrenor fiindu-mi Viorel Hizo. Juventus a avut atunci in teren citeva nume cunoscute in fotbalul european: Davids, Amoruso, Oliseh, Tacchinardi, Kovacevic, Iuliano, Henry, Pessotto, Van der Sar, Birindelli. Eu l-am avut in primire pe sirbul Kovacevic, un virf puternic, dar cu care m-am descurcat, zic eu, bine, din moment ce nu a marcat.

– De ziua ta?

– Sa fiu sanatos, iar cea mai mare bucurie – ma rog, „cadou“ – ar fi sa ii batem pe dinamovisti. In prealabil, sa ne calificam in optimile Cupei Romaniei. Dupa ce batem pe Dinamo, mai vedem noi…