La inceput, amenintarea ca se va ajunge la alegeri anticipate a avut caracter de santaj. „Solutia imorala“ din coalitia guvernamentala, adica PUR, trebuia sa-si reduca pretentiile. Altminteri, risca sa piarda tot ce câstigase in simbioza cu PSD, adica treizeci de parlamentari, intrucât, mergând de unul singur, intr-un nou scrutin, partidul domnului Voiculescu nu ar atinge, cu siguranta, pragul electoral. Apoi, aria alegerilor anticipate s-a auzit numai dinspre Cotroceni. PNL si PD taceau. Doar UDMR a avut o replica in linistea dinspre guvern. Fiind, bineinteles, impotriva, caci nici pentru UDMR n-ar fi lipsita de griji o noua confruntare cu alegatorii.
Si când toata lumea credea ca ideea intrase la arhiva, Traian Basescu a aruncat-o din nou pe piata politica. De data aceasta, cu o motivatie, aparent, rezonabila: Alianta ar reusi sa obtina o majoritate confortabila in parlament, ceea ce ar asigura mai multa stabilitate politica intr-o perioada dificila pentru România, deoarece trebuie sa facem fata examenului integrarii europene. In declaratia facuta agentiei Reuters, Basescu a precizat si un termen care forta, cumva, vederile mai vagi ale liberalilor, orientate spre 2006 sau, chiar, mai târziu. Potrivit lui Basescu, alegerile anticipate ar trebui sa aiba loc imediat dupa semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, in mai, iunie sau, oricum, nu mai târziu de luna septembrie. De data aceasta, ariei de la Cotroceni i s-au alaturat si PD, prin Emil Boc, si PNL, prin purtatorul de cuvânt al liberalilor, domnul Nicolaescu.
Calculul pe care si-l fac Traian Basescu si asociatii, pregatindu-se sa ne cheme din nou la urne, se bazeaza, dupa parerea mea, pe o iluzie: ca scrutinul va fi un triumf portocaliu. Nu e deloc exclus ca, in locul acestui triumf, sa iasa din urne o surpriza urâta. Deja, dupa doua luni de guvernare, sondajele arata un trend descendent pentru Alianta. Dar sa trec peste aceasta presupunere. Ce ratiune serioasa poate avea o fortare a alegerilor anticipate intr-o perioada in care grijile actualei administratii ar trebui sa fie cu totul altele? Daca unicul argument e teama de efectele masurilor nepopulare ce urmeaza a fi adoptate pentru a satisface standardele impuse de integrarea europeana, ne aflam in fata unei logici care pune interesul electoral deasupra interesului national. Dar sa zicem ca, in politica, si nu numai la noi, cinismul e firesc. Ramân alte nedumeriri. Cel putin doua.
Prima. Refrenul anticipatelor le stimuleaza românilor, fara indoiala, gândul ca guvernul in functie nu mai are multe zile de trait, e o autoritate provizorie care nu poate fi luata in serios. Asa ceva nu poate decât sa de-credibilizeze guvernul Tariceanu. In plus, un guvern cu zilele numarate nu poate avea initiative de perspectiva. E obligat la miopie politica. Au interes presedintele si Alianta sa impinga actualul cabinet intr-o fundatura? Marturisesc ca eu, unul, nu inteleg.
A doua. Cine consulta Constitutia se lamureste imediat ca, pentru a se ajunge la alegeri anticipate, trebuie parcurs un adevarat labirint procedural. Ar fi necesar ca guvernul Tariceanu sa cada de doua ori sau sa demisioneze de doua ori. Si un al treilea guvern sa nu poata fi investit. In absenta unei crize reale, asa ceva ar insemna sa se joace o tripla comedie. Si asta când? Intr-un an care ameninta sa fie decisiv pentru integrarea noastra europeana si stam cu o sabie a lui Damocles deasupra noastra. Inca o data, marturisesc ca nu inteleg.
Si, peste toate, eu nu sunt deloc convins ca parlamentarii (inclusiv unii din PD si PNL care s-ar teme ca nu vor mai fi pusi pe liste) vor fi bucurosi sa renunte la un mandat sigur pentru unul problematic. Incât ideea alegerilor anticipate nu e nici, macar, realista. E doar un joc cu focul in care cineva isi poate pârli mâinile.
