Oricât de greu de crezut ar părea, în Japonia circa un milion de tineri se izolează luni întregi, dar în unele cazuri şi ani, în camerele lor, şi refuză orice contact social, fenomenul devenind îngrijorător, arată un amplu articol BBC. Anomalia socială numită Hikikomori se trateaza greu, cu medicamente şi lungi şedinţe de terapie, iar în articol poţi afla de ce apare o astfel de boală şi cât de gravă a ajuns situaţia.
Japonia are obiceiuri ciudate, care pentru noi europenii sunt greu de înţeles. Unul dintre acestea se referă la tinerii care se închid în camerele lor pentru multe luni sau chiar ani, se izolează de toată lumea, devin violenţi şi suferă ca parte a unui cerc vicios incredibil.
În Japonia, muzica tradiţională şi poezia proslăveau singurătatea, iar în istoria ţării au existat perioade lungi de izolare faţă de lume, cum ar fi cea dintre 1640 şi 1868, încheiată prin epoca „luminată“ Meiji.
Mai nou însă, estimarile arată că între 700.000 şi un milion de tineri de sex masculin aleg să se izoleze de toate cunoştinţele, chiar dacă stau în aceeaşi casă cu părinţii. Ajung să nu mai discute cu nimeni, dar nici nu mai părăsesc domiciliul pentru mult timp, fiind cunoscute şi cazuri în care izolarea a durat peste patru ani, trecand şi intervale de şase luni în care tânărul nu a făcut baie, deşi sala de baie era chiar lângă cameră.
Cazurile analizate au arătat că sunt mai multe cauze ale acestui comportament dezastruos ce ţine şi de notele proaste de la şcoală sau de o dezamăgire din dragoste. Însă, după ceva timp, această izolare în sine devine o traumă psihică greu de suportat, iar cel care o suferă nu mai are puterea să se reintegreze în colectiv, deşi ar vrea să facă asta.
La izolare duc şi presiunile sociale pe care oamenii trebuie să le suporte, cele legate de reputaţie, de modul în care sunt priviţi, intervenind aici şi frica de a fi perceput ca un ratat.
Apoi, un lucru tipic japonez ţine de relaţia de codependenţă dintre mama şi fiu, în multe cazuri băieţii locuind cu mamele lor până la 30-40 de ani. Însă, în schimbul faptului că părinţii îşi susţin copii până la vârste neobişnuit de înaintate, din partea copiilor se aşteaptă să aibă un statut social deosebit, să se realizeze, iar presiunea pusă de părinţi este mare şi în destule cazuri provoacă astfel de comportamente extreme.
Într-o familie, aşteptările cele mai mari sunt legate de fiul mai mare, iar fraţilor mai mici li se lasă o mai mare libertate, spre frustrarea celui mai în vârstă. Nu e de mirare că mulţi dintre aceşti tineri izolaţi devin violenţi cu proprii părinţi, însă în multe cazuri nu se cere ajutor de specialitate, iar lucrurile se agravează, mai ales că această tendinţă spre izolare îndelungată a fost considerată până de curând o problemă a fiecărei familii în parte, nu una generală, la nivelul societăţii japoneze.
Însă, de ceva timp, gravitatea faptului a fost recunoscută şi sunt locuri de întâlnire unde se fac primii paşi ai recuperării, iar apoi vindecarea continuă în clinici, cu medicamente şi şedinţe de terapie. Lucrurile se rezolvă, în general, când cel care s-a izolat reuseşte să îşi găsească de lucru.
Hotnews
