10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024

Scurte stiri

Soarele si vitamina D ne apara de cancer


Desi in ultima vreme medicii dermatologi atentioneaza asupra pericolului pe care il reprezinta expunerea prelungita si neprotejata la lumina soarelui, Dr. Esther John, de la Centrul pentru studiul Cancerului, din Union City, California a demonstrat ca expunerea regulata si periodica la soare, previne in mod cert aparitia cancerului de sân, a cancerului de colon si a celui de prostata, prin stimularea sintezei de vitamina D. Inca de acum zece ani, doi medici din San Diego au demonstrat ca mortalitatea cauzata de cancerul de colon este mai ridicata in zonele nordice, unde razele solare sunt mai slabe. Aceeasi constatare a fost valabila si pentru cancerul de sân: femeile care au stat la soare, in mod regulat, pentru perioade mici de timp, au fost afectate intr-o masura mult mai mica. S-a demonstrat chiar ca femeile care traiesc in zone insorite sufera cu pâna la 65 la suta mai putin de cancer de sân, fata de cele care traiesc in zonele din nord.


Medicii explica acest fenomen prin faptul ca soarele stimuleaza sinteza vitaminei D, in organism. Aceasta inhiba cresterea si dezvoltarea celulelor canceroase de la nivelul sânului si al colonului. Vitamina D „obliga“ celulele canceroase sa revina la starea lor normala. Tocmai din acest motiv, dr. Michael Sporn, de la „Darthmouth Medical School“, S.U.A., este de parere ca vitamina D trebuie sa faca parte obligatoriu din „arsenalul“ individual de lupta impotriva cancerului.


Expunerea, cu masura si in mod periodic, la soare, poate, de asemenea, sa previna aparitia cancerului de prostata si chiar a melanomului. S-a constatat ca melanomul apare cel mai frecvent atunci când expunerea la soare este brutala si prelungita. Dimpotriva, daca expunerea se face progresiv, pe toata suprafata corpului, câte cinci – zece minute in fiecare zi, efectul este benefic.


Injectii cu celule impotriva arteritei


Injectarea in gambele pacientilor suferinzi de arterita a unor celule prelevate din maduva osoasa este eficienta in regenerarea sistemului circulator al membrelor inferioare, subliniaza un articol aparut in cotidianul britanic The Sun.


Ischemia (insuficienta circulatorie) membrelor inferioare este provocata de o ingustare a arterelor membrelor inferioare. Eriko Tateishi Yuyama, medic specialist cardio-vascular la Universitatea Kansai din Osaka, a experimentat procedeul amintit pe 45 de pacienti, carora le-a prelevat celule-suse din maduva osoasa. Dupa o luna, 37 dintre pacienti au semnalat o scadere a durerilor, in vreme ce 15 pacienti din 20 carora urma sa li se amputeze un segment al piciorului au scapat de operatie, se arata in articolul publicat de sursa amintita.


Chisturile ovariene predispun la ateroscleroza


Femeile care sufera de chisturi ovariene cronice – sunt in mod special expuse riscului aparitiei aterosclerozei, se arata in Journal of the American Heart Association. Ateroscleroza poate duce la aparitia bolilor de inima sau a accidentelor vasculare cerebrale. Aparitia chisturilor multiple – ovare polichistice – se caracterizeaza prin iregularitatea ciclurilor menstruale, cresterea in greutate si aparitia pilozitatii excesive.


Virus contra cancerului de prostata


Un nou tratament genetic al cancerului de prostata va fi testat pe 30 de pacienti afectati de aceasta boala, au anuntat la Brighton cercetatorii britanici. Este vorba de inocularea unui virus care transporta o gena (CB1954) pâna la celulele nervoase, aceasta gena fiind capabila sa produca o proteina care elibereaza o substanta anticancerigena.


Studiile realizate pâna in prezent au aratat ca avantajul acestui nou tratament este ca nu dezvolta efecte secundare, iar gena permite ca substantele anticancerigene sa „loveasca“ exact celulele bolnave. Daca se va dovedi eficient, tratamentul va fi aplicat in cel mai scurt timp, mai ales ca, in prezent, dupa vârsta de 60 de ani, unul din 13 barbati este susceptibil sa se imbolnaveasca de cancer de prostata.


Tratamentul osteoporozei scade riscul de cancer la sân


Un recent studiu american arata ca doua dintre medicamentele folosite in tratamentul osteoporozei reduc riscurile imbolnavirii de cancer la sân in cazul femeilor predispuse genetic la aceasta boala, informeaza AFP.


Acest tratament pare sa scada cu aproape 70 la suta riscul aparitiei cancerului la femeile cu antecedente familiale sau predispuse genetic spre aceasta boala, arata studiul, publicat in „Annals of Internal Medicine“.


Genetica – in sprijinul bebelusilor


Terapia genica a inregistrat un nou succes in tratamentul bebelusilor afectati de un grav deficit imunitar ereditar, care ii obliga sa traiasca intr-un „clopot“ steril pentru a evita contactul cu microbii, informeaza revista americana Science.


Boala, caracterizata prin absenta totala a celulelor de aparare, lasa copilul prada infectiilor, provocându-i moartea, in cazul in care nu i se face o grefa de maduva osoasa sau nu este tinut intr-o camera sterila.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS