14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Câştigătorii fazei judeţene a concursului naţional "Mesajul meu antidrog", ediţia a XIII-a

Craiova: Câştigătorii fazei judeţene a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, ediţia a XIII-a

În fiecare an, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Asociaţia Europrotector România, organizează şi implementează faza judeţeană a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, iniţiat de Agenţia Naţională Antidrog şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Prin acest proiect, ajuns la cea de-a treisprezecea ediţie, se urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri.
La această ediţie s-au înscris 57 de elevi (27 de liceu şi 30 de gimnaziu) de la unităţi şcolare din municipiul Craiova, oraşele Segarcea şi Bechet, comunele Podari şi Rast, la secţiunile Eseu literar, Arte vizuale (Grafică şi Pictură), Film de scurt metraj şi Spot antidrog, pe categoriile de vârstă  gimnaziu şi liceu.

În ziua de 19 mai 2016, începând cu ora 11.00, în sala de consiliu a Colegiului Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova, va avea loc festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări ale elevilor înscrişi în acest an la concurs.
Lucrările elevilor care obţin locul I la etapa judeţeană, vor fi transmise la Agenţia Naţională Antidrog în vederea organizării şi jurizării fazei naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS