19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProtest la Spitalul „Filantropia“

Protest la Spitalul „Filantropia“

Zeci de angajaţi de la Spitalul Municipal „Filantropia“ Craiova au protestat ieri în curtea unităţii sanitare, nemulţumiţi de reducerea salariilor şi diminuarea sporurilor. Alte câteva sute de cadre medicale ar fi oprit lucrul între orele 12.00 şi 16.00, potrivit liderilor de sindicat.

Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova a fost singura unitate sanitară din Dolj care a participat ieri la acţiunea de „oprire voluntară a lucrului“, anunţată de confederaţiile sindicale. La ora 12.00, o parte dintre angajaţi – cadre medicale şi nemedicale din clinicile spitalului – au oprit lucrul. O oră mai târziu, cei care au putut să plece de la patul bolnavilor au ieşit în curtea maternităţii, împreună cu lidera de sindicat, şi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de reducerile salariale, precum şi faţă de management şi proasta finanţare. Printre cei care au protestat s-au aflat angajaţi din clinicile de boli interne, compartimentul de urgenţe, spălătorie şi maternitate. „Am o vechime de 36 de ani şi primesc un salariu de 500 de lei, după o viaţă de muncă. După ce plătesc datoriile şi întreţinerea, mai rămân cu 100 de lei. Copiii mei suferă de foame, nu pot să fiu mulţumită când mi se spune că spitalul nu are bani ca să-mi mărească salariul“, a spus Ioana Simion, spălătoreasă. Alţi angajaţi au reclamat, pe lângă salariile mici, şi lipsa medicamentelor şi a seringilor din spital.

Acţiune condusă
de sindicalişti

„Conform înţelegerii dintre confederaţiile sindicale, azi (ieri – n.r.), între orele 12.00 şi 16.00, orice persoană poate să întrerupă activitatea spontan, pentru a-şi manifesta dezaprobarea faţă de reducerea cu 25% a salariilor. Pe lângă acestea, în cazul spitalelor se reclamă încălcarea unor norme de lucru şi  imposibilitatea de a asigura asistenţa medicală ca urmare a lipsei medicamentelor şi materialelor sanitare necesare pentru tratarea bolnavilor. La nivelul Spitalului «Filantropia» avem şi un management destul de prost, din cauza căruia am avut numeroase conflicte, legate de încălcarea unor drepturi salariale şi oprirea unor sporuri. Orice iniţiativă legată de optimizarea activităţii a fost înăbuşită din faşă de actuala conducere“, a declarat Constanţa Bărbulescu, liderul Sindicatului SANITAS de la Spitalul „Filantropia“.
Constanţa Bărbulescu a mai spus că nu ştie exact numărul angajaţilor care au ales să oprească voluntar lucrul, dar că în fiecare secţie ar fi fost asigurată cel puţin o treime din activitate, pentru ca îngrijirea bolnavilor să nu fie afectată. Ziariştii nu s-au putut convinge la faţa locului dacă angajaţii au asigurat asistenţa medicală de urgenţă, pentru că nu au avut acces în secţii. În policlinică a fost însă altă situaţie. Cadrele medicale au lucrat normal, pentru că nu le anunţase nimeni de protest.
Nici conducerea Spitalului „Filantropia“ nu ştia nimic de protestul propriilor angajaţi. „Protestul nu a fost anunţat sub nici o formă; nu ştim de existenţa lui. Va trebui să verificăm câţi oameni au participat la protest şi dacă s-a asigurat asistenţa medicală. Se va face o cercetare administrativă şi, dacă se va constata că bolnavii nu au fost supravegheaţi, vor fi date sancţiuni“, a declarat ec. Elisabeta Lăjea, director financiar-contabil şi purtător de cuvânt al spitalului craiovean.
În privinţa materialelor sanitare care lipsesc din farmacia spitalului, conducerea susţine că achiziţii se fac, dar materialele sanitare şi seringile, în mod deosebit, „se evaporă în două zile“, situaţie de care n-ar fi tocmai străini angajaţii care se plâng de aceste lipsuri.

Alţi sindicalişti condamnă oprirea voluntară a lucrului

Dacă la Spitalul „Filantropia“ protestul a fost încurajat de liderii de sindicat, sindicatele reprezentative din alte spitale au refuzat categoric să se implice, considerând că oprirea voluntară a lucrului este sinonimă cu anarhia. „Nemulţumirea salariaţilor este îndreptăţită, însă nu sunt de acord cu astfel de mişcări. Oprirea voluntară a lucrului este o acţiune de protest foarte periculoasă; pentru că nu poate fi controlată, riscă să genereze haos. De unde să ştiu eu, ca lider de sindicat, că mai este asigurată o treime din activitatea de îngrijire a bolnavilor, dacă angajaţii sunt liberi să oprească lucrul de capul lor?“, a declarat Ion Cotojman, liderul SANITAS de la Spitalul de Urgenţă Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII