Curtea Constituţională a decis, pe 4 noiembrie cu majoritate de voturi că „Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional este constituţională în măsura în care prevederile Capitolului IV din lege nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie“.
Curtea Constituţională (CCR) arată, în motivarea deciziei privind constituţionalitatea Legii de reorganizare a instituţiilor, că măsurile de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar sunt necesare pentru a nu afecta stabilitatea economică a ţării, şi implicit, securitatea naţională.
„Curtea constată că restrângerea exerciţiului dreptului la muncă al personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe care acestea o reglementează îndeplineşte condiţiile impuse de textul constituţional. Astfel, măsura de restrângere este prevăzută prin lege, vizează exerciţiul dreptului, iar nu substanţa acestuia, este determinată de o situaţie de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării, şi, implicit, securitatea naţională“, se arată în motivarea deciziei din 4 noiembrie.
Judecătorii subliniază că măsura este „temporară“ deoarece priveşte lunile octombrie-decembrie 2009, „rezonabilă“ şi „proporţională“ cu situaţia care a determinat-o. „Diminuarea rezonabilă şi cu caracter temporar a salariului personalului unităţilor bugetare, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat în această perioadă constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajaţi, compatibilă cu Legea fundamentală“, se arată în motivare.
Judecătorii subliniază, de asemenea, faptul că restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi are caracterul excepţional şi temporar, care se justifică atunci când „nu există altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol“.
În eventualitatea unei intervenţii legislative prin care să se prelungească această măsură, se pot determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice, arată magistraţii.
Persoanele care au durata mandatului stabilită în Constituţie pot cumula venitul cu pensia
Legea fundamentală stabileşte în mod expres durata mandatului persoanelor care ocupă unele funcţii publice de autoritate, iar încetarea acestui mandat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei privind exprimarea opţiunii cu privire la suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării funcţiei este incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale, arată judecătorii. „Ca urmare, numai în măsura în care reglementarea nu se referă la aceste categorii de persoane, soluţia legislativă adoptată de legiuitor în privinţa reglementării cumulului pensiei cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, este în concordanţă cu prevederile constituţionale“, se arată în motivarea deciziei.
Curtea constată că legea stabileşte regula potrivit căreia persoanele care realizează venituri salariale sau asimilate salariilor, conform legii, din exercitarea unei activităţi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială pot cumula aceste venituri cu pensia. Veniturile salariale sau cele asimilate acestora pot fi realizate ca urmare a exercitării unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii.
În ceea ce priveşte stabilirea nivelului pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, Curtea constată că acesta respectă condiţiile de obiectivitate şi rezonabilitate impuse de principiul nediscriminării.
Guvernul poate completa salarizarea unor categorii
Guvernul are dreptul să acorde suplimentări de sporuri pentru categorii pe care numai el le va desemna, motivează CCR decizia pe Legea salarizării unice, care, potrivit Curţii, lasă deschisă posibilitatea executivului de a completa salarizarea unor categorii de persoane stabilite de acesta.
„Curtea reţine că, potrivit textului legal criticat, este dreptul guvernului de a acorda suplimentări de sporuri pentru categorii de personal pe care numai el le va desemna; de asemenea, numai guvernul este cel care va stabili cuantumul depăşirii limitei individuale de 30% şi numai el este cel ce va aprecia «condiţiile temporare de muncă». Prin urmare, această prevedere legală lasă deschisă posibilitatea guvernului de a completa salarizarea unor categorii de persoane pe care numai el o va stabili în condiţiile legii. Totuşi, Curtea constată că este vorba de o împuternicire delegată acordată guvernului chiar în temeiul legii, astfel încât acesta va avea competenţa legală de a aproba depăşiri ale limitei sporurilor de 30% din salariul de bază“, motivează CCR.
În privinţa orelor suplimentare, CCR arată că acestea trebuie să fie plătite în cursul anului 2010. „Atât timp cât este în vigoare, Codul Muncii trebuie respectat şi în mediul public, nu doar în cel privat, eventuale derogări în această materie neputându-se face, indiferent dacă partea interesată aparţine domeniului public sau privat“, se explică în motivare.
Personalul tuturor autorităţilor, instituţiilor, societăţilor comerciale publice trebuie să fie salarizat potrivit acestei legi, constată CCR. „Eventualele derogări trebuie justificate în mod temeinic, obiectiv şi raţional“, mai arată judecătorii, referindu-se la instituţiile exceptate, respectiv Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. CCR admite că, „prevăzându-se aceste exceptări, salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu mai este unitară, aşa cum prevede titlul legii, iar salariile sau indemnizaţiile persoanelor care sunt angajate la cele patru autorităţi sunt negociate“, dar, pe de altă parte, judecătorii susţin că „este dreptul suveran al legiuitorului de a prevedea asemenea excepţii şi de a acorda unor categorii de personal un regim salarial favorabil, ţinând cont de domeniul de activitate în care acestea îşi desfăşoară activitatea“.
În ceea ce priveşte reîntoarcerea pe aceeaşi poziţie a persoanei care a fost în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului, judecătorii arată că „este de neconceput ca prin efectul concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului persoana în cauză să avanseze în grad, întrucât s-ar produce, în plan profesional, o discriminare între aceasta şi celelalte persoane care au desfăşurat în mod efectiv o activitate“. CCR susţine, în motivare, că legiuitorul poate prevedea ca perioada concediului plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului să constituie vechime în muncă pentru stabilirea pensiei.
În cazul persoanelor cu handicap, „la nivelul salarizării acestora, statul trebuie să ţină cont de această exigenţă constituţională şi să promoveze măsuri concrete de protecţie, ocrotire şi integrare socioprofesională a acestor persoane în viaţa comunităţii“. Judecătorii observă că, potrivit Legii salarizării unice, nevăzătorii cu handicap accentuat beneficiază de sporuri de maximum 30% din valoarea salariului de bază, fără a se preciza dacă în cadrul acestui procent este cuprins şi sporul de 15% pe care îl deţin pentru calitatea lor de persoane cu handicap. „Pentru a nu se ajunge la încălcarea textului constituţional este evident că acest spor de 15% se adaugă la cel de 30% prevăzut pentru toate categoriile de angajaţi plătiţi din fonduri publice“, subliniază magistraţii.
Magistraţii Curţii Constitu-ţionale mai arată că guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă, şi că adoptarea Legii salarizării unice prin această procedură s-a făcut „pentru a răspunde într-un timp cât mai scurt cerinţelor Fondului Monetar Internaţional. Prin prisma acestor considerente, Curtea reţine că guvernul a recurs la această procedură in extremis, întrucât structura politică a parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgenţă“.
Curtea Constituţională a respins pe 4 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea liberalilor pe Legea salarizării unice, considerând că aceasta este constituţională în măsura în care anumite prevederi nu încalcă Legea fundamentală.
