26.5 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTeza cu subiect unic, primul examen

Teza cu subiect unic, primul examen

Mii de elevi doljeni din clasele terminale de gimnaziu şi sute de profesori se pregătesc pentru tezele cu subiect unic care vor începe săptămâna viitoare.

După câteva simulări, cadrele didactice din cele 29 de centre de comunicare la care sunt arondate şcolile şi care vor primi subiectele prin internet par să fi descoperit toate tainele tehnicii. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj nu va primi şi nu va distribui subiectele în acest an, ci cele 29 de centre de comunicare din judeţ alese în funcţie de bazele logistice. „Directorii centrelor de comunicare vor avea parola, vor primi subiectele, le vor lista şi le vor sigila în plicuri pentru a le transmite unităţilor de învăţământ arondate. Acolo unde şcolile arondate nu îşi pot multiplica subiectele, centrele au această obligaţie. Până acum am avut trei simulări pentru a pune la punct toate detaliile tehnice. Dacă la prima simulare au fost unele probleme pe care le-am remediat, la a doua şi la a treia totul a mers foarte bine şi am fost chiar felicitaţi. Pe 29 noiembrie va fi ultima simulare“, a explicat Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general adjunct al ISJ Dolj.

Tezele cu subiect unic vor începe pe 30 noiembrie cu lucrarea la limba şi literatura maternă, elevii doljeni susţinând pe 5 decembrie teza la matematică. Pe 11 decembrie va avea loc teza cu subiect unic pentru clasele a VIII-a la istorie sau geografie, iar pe 14 decembrie elevii din clasele terminale de gimnaziu vor susţine teza scrisă la limba şi literatura română. Pe 11 ianuarie, cei nemulţumiţi de notele obţinute la tezele cu subiect unic pot depune contestaţii.

Tezele şi notele, analizate la clasă

Tezele cu subiect unic înlocuiesc testele naţionale şi vor avea o pondere de 50% în media de admitere la liceu. Durata fiecarei teze cu subiect unic este de două ore din momentul primirii subiectelor, iar elevii din clasele terminale de gimnaziu vor fi supravegheaţi de doi profesori. Fiecare lucrare va fi corectată de doi profesori, alţii decât cei din unităţile de învăţământ de la care provin lucrările. Evaluarea lucrărilor de către dascălii corectori va dura maximum trei zile şi se va face pe baza unui punctaj de la 1 la 100. Se vor acorda 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte din oficiu. La cinci zile după afişarea notelor, profesorul care predă la clasă are obligaţia de a analiza, împreună cu elevii, lucrările şi notele obţinute.

După această evaluare, şcolarii nemulţumiţi de modul în care au fost notaţi pot depune contestaţii la comisia din şcoala respectivă. În situaţia în care între nota iniţială a comisiei din centrul de evaluare şi nota comisiei din centrul de contestaţii se constată o diferenţă de cel putin 0,50 puncte, nota finală a tezei reevaluate este cea acordată de comisia de contestaţii. În plus, elevii care sunt surprinşi având asupra lor materiale care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul ori cei care sunt prinşi copiind în timpul desfăşurării tezelor primesc nota 1.

Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a care au absentat la prima sesiune a tezei cu subiect unic pot susţine teza în sesiunea specială din luna februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS