17.8 C
Craiova
sâmbătă, 26 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportÎnotătorii români iau startul azi la Europene! Când concurează David Popovici

Înotătorii români iau startul azi la Europene! Când concurează David Popovici

David Popovici şi alți șase înotători din România iau startul în ultima competiție înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. Campionatele Europene din acest an au loc la Belgrad, iar Popovici este deținătorul titlurilor continentale în probele de 100 și 200 metri liber.

În prima zi vor intra în bazin cinci dintre sportivi. Mihai Gergely, Richard Szilagyi, Denis Popescu și George Rațiu la 50 m fluture, iar Aissia Prisecariu la 200 m spate vor încerca să obţină rezultate importante.

David Popovici intră în concurs începând de marți, când în sesiunea de dimineață va înota în seriile probei de 100 metri liber, urmând ca semifinalele să aibă loc în sesiunea de seară, începând cu ora 20:03. Finala e programată miercuri de la ora 19:52.

Românul deține recordul european al probei și recordul competiției, stabilite la Roma în 2022, când a înotat 46,86 s. Pe lista sportivilor care vor participa în serii la 100 m liber la Belgrad sunt Nandor Nemeth (Ungaria), medaliat cu bronz mondial în 2024, Andrej Barna (Serbia), Szebasztian Szabo(Ungaria), dar și Danas Rapsys (Lituania).

Speranţe şi la 200 m

David va participa, apoi, şi în cursa de 200 m, unde deține, de asemenea, recordul competiției, 1:42,97, stabilit tot la Roma în 2022.

Seriile acestei probe sunt programate pe 20 iunie, la fel și semifinalele, iar lupta pe medalii este pe 21 iunie, de la ora 19:36. Pe lângă Popovici și Milak, la 200 metri liber vor mai fi prezenți Danas Rapsys, Nandor Nemeth sau Antonio Djakovic (Elveția).

David Popovici va mai înota într-o probă la Belgrad, cea de ștafetă 4×100 metri, care are seriile pe 20 iunie.

Programul primei zile pentru români:

50 m fluture – Mihai Gergely (seria 1, 10:55), Richard Szilagyi (seria 2, 10:57), Denis Popescu (seria 4, ora 11:01), George Rațiu (seria 5, ora 11:02);
200 m spate – Aissia Prisecariu (seria 1, ora 11:07).

Citeşte şi: Volei (f) / România a încheiat aventura din Golden League fără medalie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS