19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTraim bine fara sa stim

Traim bine fara sa stim

„Cresterea incasarilor bugetare a facilitat imbunatatirea nivelului de trai“, a spus Calin Popescu Tariceanu.


Ritmul de crestere economica s-a incetinit in primele noua luni ale acestui an la 3,6%, comparativ cu 4,9% dupa primul semestru, anunta un comunicat al Institutului National de Statistica. Guvernul stabilise, dupa o revizuire in sens negativ, un ritm de crestere economica situat intre 5,5 si 5,7%. Cu alte cuvinte, studiul INS-ului arata ca obiectivul propus de autoritati are sanse din ce in ce mai mici de a fi atins. Cu toate acestea, primul-ministru este destul de optimist, declarându-se „placut surprins“ de rezultatele obtinute in primele noua luni ale anului. Mai mult, Tariceanu este sceptic in privinta datelor furnizate de INS si afirma ca nivelul de 3,6 procente al ratei de crestere economica este „un pic surprinzator“.


Venituri bugetare „surprinzatoare“


Un alt parametru care infirma, de aceasta data in sens pozitiv, previziunile guvernamentale, este diferenta dintre veniturile si cheltuielile bugetale. Daca in urma cu o saptamâna ministrul finantelor declara ca se asteapta la un deficit bugetar situat undeva la 0,8% din PIB, iata ca Sebastian Vladescu a anuntat un excedent de 1%. „Dupa 11 luni nu avem deficit, ci un excedent de aproape 1% din PIB. Nu avem inca finalizata executia“, a explicat Vladescu. Ministrul nu a putut estima cum se va inchide executia bugetara in acest an, aratându-se totusi increzator ca se va inregistra un deficit bugetar, adica ordonatorii de credit vor reusi sa efectueze cheltuielile angajate.


Cota unica – „o masura corecta“


Premierul Tariceanu a adaugat ca incasarile obtinute la buget au depasit previziunile cele mai optimiste ale analistilor, in pofida introducerii cotei unice. Cresterea cu 20% a veniturilor din primele zece luni comparativ cu perioada similara din 2004 reprezinta, in opinia lui Tariceanu, dovada ca introducerea cotei unice a reprezentat o masura corecta. Potrivit primului-ministru, majorarea veniturilor a permis executivului sa angajeze cheltuieli suplimentare de 28.000 de miliarde de lei vechi pentru salarii, pensii si alocatii pentru copii. De asemenea, gradul ridicat de incasare a facut posibila alocarea unei sume suplimentare pentru autoritatile locale de 15.000 de miliarde de lei vechi si acoperirea costurilor legate de inundatii, in valoare de 22.000 de miliarde lei. Tariceanu a mai aratat ca evolutia executiei bugetare a asigurat si resursele necesare pentru recalcularea pensiilor (n.r. – cu 16.000 de lei in medie), precum si acoperirea datoriilor istorice din sectorul sanitar.


Tariceanu il lauda pe Bodu


Primul-ministru Tariceanu s-a aratat multumit de activitatea ANAF, care a reusit sa majoreze cu 17,6% incasarile din arierate, pâna la 38.000 de miliarde de lei vechi, si sa aduca un surplus la veniturile bugetare de 21.000 de de lei vechi din urma controalelor. Mai mult de atât, premierul a declarat ca reforma sistemului fiscal va duce la o majorare a ponderii veniturilor bugetare pâna la 32% din PIB. Reformarea administratiei fiscale face obiectul unui program elaborat si finantat impreuna cu Banca Mondiala. Potrivit presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Sebastian Bodu, programul prevede restructurarea institutiei pe care o conduce si cresterea autonomiei.


Nimic despre „capsunari“


Potrivit unui studiu recent al Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, românii care au plecat la munca in strainatate in primele noua luni ale anului in curs au câstigat in total aproape o suta de milioane de euro. Statistica nu lua insa in considerare decât românii plecati la munca prin intermediul OMFM, iar acestia sunt 8.500. Conform unor statistici paralele, se pare ca numai in Italia si Spania lucreaza peste 1.500.000 de români.


Daca luam in considerare faptul ca acestia câstiga circa 1.000-1.500 de euro lunar si daca tinem cont de faptul ca majoritatea acestor bani ajung in România, vom vedea ca suma totala prin care capsunarii „ajuta“ anual bugetul nu este deloc neglijabila. Cu toate acestea, primul-ministru nici macar nu a pomenit despre banii trimisi de afara ca sursa de crestere a veniturilor bugetare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS