22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPeste 140.000 de persoane vor fi informate în cea de-a doua etapă a Campaniei de informare "PNDR vine în satul tău"

Peste 140.000 de persoane vor fi informate în cea de-a doua etapă a Campaniei de informare „PNDR vine în satul tău”

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR vine în satul tău”.
Astfel, în perioada august – noiembrie 2013 au fost programate a se desfăşura 1.850 de întâlniri, la nivel naţional, cu beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis promotorii care activează în cadrul campaniei, vor comunica beneficiarilor și publicului participant informaţii privind:
– respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi;
– realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR;
– aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli;
– derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor;
– posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural
De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesaţi în a-şi dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene şi vor putea informa publicul despre ultimele noutăţi legate de finanţarea agriculturii şi dezvoltării rurale în România.
Pe lângă componenta de informare, această a doua etapă a campaniei mai cuprinde şi activităţi de analiză a capacităţii de comunicare publică a APDRP prin organizarea unor acţiuni de tip „Client Misterios”. Astfel, va fi stabilit nivelul de performanţă al procesului informativ prin verificarea modului în care angajaţii Agenţiei se adresează beneficiarilor şi răspund nevoilor de informare ale acestora.
Până în acest moment, cele 15 rulote ale caravanei informative au derulat evenimente în 1.520 localităţi, situate în 40 de judeţe ale României, fiind informate peste 71.500 de persoane.
Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR vine în satul tău” este creşterea indicelui de absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acurateţe şi corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum şi a cererilor de finanţare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS