Știri de ultima orăBani & AfaceriLa CFR Marfă au dispărut 100 de vagoane în patru ani

La CFR Marfă au dispărut 100 de vagoane în patru ani

În jur de 100 de vagoane aparţinând CFR Marfă au dispărut în ultimii patru ani, potrivit concluziilor controlului efectuat de Ministerul Transporturilor, conform www.promptmedia.ro. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că s-au găsit multe nereguli şi nu exclude ca numărul vagoanelor care lipsesc să fie mai mare. Un vagon de tren costă între 60.000 şi 100.000 de euro. 
CFR Marfă are datorii istorice în valoare de 2 miliarde de lei, care ar putea fi recuperate doar în 20 de ani, dacă nu se privatizează compania, a declarat recent ministrul Transporturilor. 
Deşi Fondul Monetar Internaţional a cerut privatizarea, Fenechiu s-a declarat împotriva acestui proiect. De altfel, datoriile ar putea fi şterse, însă doar în cazul privatizării, altfel fiind considerat ajutor de stat de către Comisia Europeană. Potrivit ministrului Fenechiu, CFR Marfă ar putea fi o companie de succes, dacă nu ar fi condusă prost şi nu s-ar fura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS