17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAcţionarii Transelectrica au aprobat un dividend brut de 0,404 lei/acţiune, pentru 2012

Acţionarii Transelectrica au aprobat un dividend brut de 0,404 lei/acţiune, pentru 2012

Acţionarii Transelectrica au aprobat, în Adunarea Generală de luni, un dividend brut de 0,404 lei/acţiune, plata dividendelor urmând să înceapă din 26 iulie 2013, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, citat de Agerpres.

Transelectrica a înregistrat anul trecut, conform rezultatelor consolidate, un profit net de 47,876 milioane lei, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit fiind de 36,888 milioane lei. Din profitul contabil, 29,614 milioane lei se repartizează pentru dividendele cuvenite acţionarilor, 2,075 milioane lei pentru rezerva legală, 2,4 milioane lei pentru participarea salariaţilor la profit (cheltuiala cu provizion în 2012) şi 2,798 milioane lei pentru alte rezerve constituite ca surse proprii de finanţare.
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice – Transelectrica a avut anul trecut venituri de 2,886 miliarde lei şi o cifră de afaceri netă de 2,727 miliarde lei, conform rezultatelor consolidate aprobate luni de către acţionari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS