13.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia are cei mai puțini absolvenți de învățământ superior din Uniunea Europeană

România are cei mai puțini absolvenți de învățământ superior din Uniunea Europeană

România are cei mai puțini absolvenți de învățământ superior din Uniunea Europeană. În 2021, doar 23,3% dintre tinerii înscriși la facultate reușeau să își finalizeze studiile universitare, față de media Uniunii Europene de 41,2%, potrivit ultimului raport Monitorul Educației și Formării realizat de Comisia Europeană.

Proiectul pilot „Vreau la facultate” a fost demarat de World Vision România în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai în luna martie și oferă un pachet educațional complex pentru studenți, sprijinindu-i pe aceștia să aibă cel mai bun start în carieră și în viață.

Pachetul educațional pentru studenții din mediul rural cuprinde:

7 Workshop-uri tematice/ student – gestionarea timpului, scriere academică, gestionarea taskurilor, motivație sau gestionarea stresului. Workshop-urile vor fi susținute de către consilieri și voluntari din cadrul Centrului de Carieră, Orientare Profesională și Alumni UBB, până la finalul anului universitar, iar primul workshop a fost susținut pe data de 4 martie.

Program de mentorat și orientare în carieră

Vor fi realizate sesiuni individuale de mentorat, de consiliere școlară/socială și vocațională, în funcție de nevoile studenților, pe durata a minim 6 luni. Mentorii sunt profesori universitari, alumni, studenți admiși la studii doctorale sau de masterat din cadrul UBB. Până în prezent au fost incluși în program zeci de mentori, selectați în funcție de profilul studentului dar și al mentorului, urmărindu-se o compatibilitate cât mai mare între mentor și student, iar noi mentori se vor alătura pe parcursul proiectului.

Dispozitiv electronic– asigurarea unui dispozitiv performant pentru procesul de învățare și studiu, precum și acces la internet pentru elevii care nu locuiesc în căminele universității.

Tabăra de vară – workshop-uri și ateliere de interes pentru studenți, cu agendă dedicată și invitați relevanți pentru domeniu și pentru beneficiarii proiectului.

Acoperirea unor cheltuieli necesare (transport, cazare la cămin, materiale educaționale etc.). Sprijinul financiar asigurat este de 400 lei/student.

Beneficiarii proiectului

Beneficiarii proiectului sunt reprezentați de studenți din mediul rural și periurban, înscriși în anul I, ciclul de studii universitare de licență la Universitatea Babeș Bolyai, cu toții selectaţi pe baza unor criterii de vulnerabilitate. Principalele criterii de selecţie sunt reprezentate de venitul scăzut per familie, domiciliul în mediul rural, înscrierea în anul universitar 2023-2024 la Universitatea Babeș Bolyai şi deschiderea studentului și a familiei în vederea participării la activitățile de educație non-formală organizate în cadrul programului.

Peste 65% dintre absolvenții de liceu din mediul rural nu se înscriu în învățământul superior, deși majoritatea tinerilor își doresc să urmeze studii superioare (80%), conform unui sondaj realizat de fundația World Vision România. Studiul World Vision România ne arată și faptul că unu din trei tineri din mediul rural se teme că familia nu va avea resursele financiare necesare pentru a-i susține la facultate.

Necesitatea proiectului “Vreau la facultate” vine astfel ca răspuns la nevoia acută a absolvenților de liceu din mediul rural de a fi sprijiniți în continuare la universitate, deoarece tinerii întâmpină dificultăți în privința cheltuielilor legate de transport, dar și pentru materiale educaționale sau îmbrăcăminte și alimente.

Astfel, prin proiectul pilot „Vreau la facultate”, 79 de studenți din medii vulnerabile vor fi sprijiniți să finalizeze studiile universitare și să facă performanță. Demararea proiectului vine în contextul în care aproape jumătate dintre absolvenții programului Vreau în clasa a 9-a din județul Cluj se îndreaptă către Universitatea Babeș-Bolyai.

Citește și: Olt: Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS