15 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua mondială pentru prevenirea suicidului, sărbătorită pe 10 septembrie

Ziua mondială pentru prevenirea suicidului, sărbătorită pe 10 septembrie

La 10 septembrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului, cu scopul de a informa și de a conștientiza populația la nivel global cu privire la posibilitatea de a preveni actul suicidal, considerat în prezent cea mai mare problemă de sănătate publică.

Potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Internaţionale pentru Prevenirea Suicidului, iasp.info, peste 800.000 de persoane se sinucid în fiecare an. Numărul tentativelor de suicid este de aproape 25 de ori mai mare faţă de anul trecut. Asta înseamnă că mult mai multe persoane au fost pe cale să comită un act suicidal sau au trăit în preajma unei astfel de persoane. Şi toate acestea se petrec în pofida faptului că suicidul poate fi prevenit.

Tocmai din acest motiv, tema de anul acesta, „Să ne unim în efortul de prevenţie a suicidului” , ne invită pe fiecare în parte să acordăm atenţie celor de lângă noi, îndeosebi celor care se confruntă cu astfel de probleme, să păstrăm legătura cu ei, să-i încurajăm să-şi deschidă sufletul, oferindu-le, totodată, sprijinul, încurajându-i şi ascultându-i fără să-i judecăm. Avem, astfel, toate şansele, să le schimbăm viaţa.

Organizația Mondială a Sănătății recunoaște că suicidul reprezintă o prioritate în domeniul sănătății publice și își propune ca până în anul 2020 să atingă obiectivul global de reducere a ratei de suicid cu 10%.  

Scăderea ratei mortalității prin suicid este un indicator și pentru realizarea obiectivului privind sănătatea și starea de bine de pe Agenda Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, ce urmărește diminuarea cu o treime a mortalității premature cauzate de bolile necomunicabile prin prevenire, tratament și promovarea sănătății mintale, până în anul 2030.

Cum putem preveni suicidul

Suicidul poate fi prevenit printr-un șir de măsuri prioritare ce țin de:

  • reducerea accesului la mijloacele de sinucidere (pesticide, arme de foc, anumite medicamente, etc.);
  • raportarea de către mass-media privind cazurile de suicid într-un mod responsabil;
  • introducerea politicilor de reducere a consumului de alcool;
  • identificarea precoce, tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări mintale și consum de substanțe narcotice;
  • instruirea lucrătorilor medicali în evaluarea și gestionarea comportamentului suicidar;
  • îngrijirea și supravegherea persoanelor care au avut tentative de sinucidere și acordarea de sprijin comunitar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS