14 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Ucigaşul sportivului Cristi Gălbenuşe din Slatina, trimis în judecată pentru omor calificat

Olt: Ucigaşul sportivului Cristi Gălbenuşe din Slatina, trimis în judecată pentru omor calificat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au definitivat cercetările în cazul sportivului Cristian Mihăiţă Gălbenuşe, ucis în urma unei încăierări petrecută în noaptea de 11 – 12 iulie în incinta unui pub din municipiul Slatina. Anchetatorii au decis ca suspectul principal, Florin Gulie, cercetat deja în stare de reţinere preventivă, să fie oficial trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, transmite Adevarul.

Autorităţile au finalizat urmărirea penală privind moartea brutală a lui Cristian Mihăiţă Gălbenuşe (25 ani) petrecută în noaptea de 11-12 iulie, în incinta unui local din Slatina.
Astfel, anchetatorii l-au trimis oficial în judecată pe suspectul principal al faptei, Florin Gulie (25 ani), pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În plus, acesta mai este acuzat şi de tentativă de omor faţă de o altă persoană care se afla în localul menţionat în noaptea cu pricina.

În acest dosar, alţi doi suspecţi, complici ai suspectului principal, au fost şi ei trimişi oficial în judecată pentru comiterea de infracţiuni conexe crimei. „Prin rechizitoriul din data de 6 august 2014 au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv autorii Gulie Florin, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prin cruzimi faţă de victima Gălbenuşe Mihăiţă Cristian, tentativă de omor faţă de persoana vătămată N.I., tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum Ciucă Nelu Ilie şi Ciucă Robert Marian, pentru complicitate la infracţiunea de tentativă de omor şi pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt remis astăzi.

Florin Gulie, cercetat deja în stare de arest preventiv pentru 30 de zile, se află, de o săptămână, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt de la Slatina şi riscă să ajungă după gratii pentru cel puţin 20 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS