22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateColectarea selectivă, misiune grea

Colectarea selectivă, misiune grea

Societatea de Salubritate din Târgu Jiu nu a reuşit să ridice decât o cantitate foarte mică de deşeuri colectate selectiv de către târgujienii care locuiesc la case. Cu toate că au la dispoziţie saci galbeni speciali pentru selectarea deşeurilor, cetăţenii nu sunt convinşi de utilitatea sortării gunoiului încă din gospodărie. Până în prezent, au fost colectate doar 142 de tone de deşeuri strânse din tot municipiul în cadrul campaniei „Oraşul Reciclării“.
Organizatorii nu vor ţine însă cont neapărat de cantitatea de gunoi, ci de modul în care acesta a fost colectat selectiv.  „Este o cantitate foarte mică, în condiţiile în care avem atâtea gospodării. Încă o dată, noi vrem să câştigăm concursul «Oraşul Reciclării», aşa că cerem oamenilor să ne sprijine, să ne bucurăm împreună de premiu. În sacul galben, oamenii trebuie să pună folie, carton, maculatură, peturi de aluminiu. Mai avem şi surprize neplăcute, în anumite zone ale oraşului, oamenii folosesc aceşti saci pentru deşeuri menajere. Încă o dată repetăm că deşeurile menajere trebuie puse în pubele, nu în acest sac galben“, a declarat Luis Popa, directorul Polaris M Holding, firma de salubritate din Târgu Jiu.  

Nu sunt interesaţi de colectarea selectivă

Luis Popa a mai declarat că, din 2011, au fost împărţiţi gratuit populaţiei 600.000 de saci galbeni, fiind ridicaţi 400.000. „Şi anul acesta, Primăria Târgu Jiu s-a înscris în concursul «Oraşul Reciclării», competiţie organizată de EcoRom. Noi ne dorim ca prin aceste acţiuni să creştem cantitatea de gunoi colectată, iar împărţirea sacului galben face parte din aceste acţiuni. De când am demarat această acţiune, din anul 2011, s-au împărţit aproximativ 600.000 de saci, iar, până în prezent, au fost ridicaţi 400.000. Ne axăm foarte mult pe acest segment, ţinem cont că la nivelul municipiului Târgu Jiu sunt aproximativ 8.000 de case, iar media de ridicare de la acestea este de şapte tone“, a mai spus şeful Polaris. De săptămâna viitoare va fi reluată şi acţiunea de construire a pubelelor subterane de preluare a gunoiului de la populaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS