Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Portocaliu de ploi torenţiale, care va fi valabilă începând de astăzi, de la ora 16:00, până la noapte, la ora 2:00. Vizate sunt judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, nordul judeţelor Gorj şi Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, precum şi partea de vest a judeţelor Buzău şi Vrancea, unde ploile vor avea caracter torenţial, fiind estimat ca în intervalul menţionat să se cumuleze local peste 60-70 l/mp.
Totodată, ANM menţine Codul Galben de ploi valabil de astăzi, de la ora 23:00 până mâine, la ora 12:00, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Caraş Severin, Hunedoara şi părţile nordice ale judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

