26.7 C
Craiova
miercuri, 13 august, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Băsescu se întâlneşte în această seară cu oficialul american Victoria Nuland la Palatul Cotroceni

Preşedintele Băsescu se întâlneşte în această seară cu oficialul american Victoria Nuland la Palatul Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu o primeşte, în această seară, la ora 20:15, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, adjunctul Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia al Statelor Unite ale Americii, informează Mediafax.ro. Întâlnirea se va desfăşura fără accesul presei, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, care a transmis un anunţ de presă referitor la programul preşedintelui Băsescu.

Asistentul secretarului american de Stat Victoria Nuland şi-a început în această seară vizita de două zile la Bucureşti pe tema consolidării statului de drept. Mâine dimineaţă, la ora 9:00, conform programului anunţat de Ministerul Afacerilor Externe, Nuland se va întâlni cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, urmând ca la ora 9:30 cei doi oficiali să facă scurte declaraţii de presă. De asemenea, oficialul american se va întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile.

Potrivit unui comunicat emis de Biroul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland va discuta la Bucureşti despre relaţiile bilaterale, probleme regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS