13.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel puţin 65 de morţi în confruntările de la Cairo

Cel puţin 65 de morţi în confruntările de la Cairo

Confruntările produse ieri la Cairo au făcut cel puţin 65 de morţi, a declarat Ministerul egiptean al Sănătăţii într-un comunicat, potrivit agerpres.ro. De asemenea, bilanţul morţilor confruntărilor produse vineri la Alexandria, al doilea oraş al ţării, între adversarii şi susţinătorii preşedintelui înlăturat Mohamed Morsi a trecut de la opt la nouă, a precizat ministerul. Violenţele de vineri şi sâmbătă au făcut de asemenea 269 de răniţi la Cairo şi 479 în restul ţării, potrivit comunicatului.

Numărul morţilor la Cairo corespunde practic celui obţinut în cursul dimineţii la spitalul de campanie al susţinătorilor lui Morsi (37 de morţi) şi bilanţului Ministerului Sănătăţii făcut în spitalele publice (29), adică 66 în total. Aceste persoane şi-au pierdut viaţa în primele ore ale dimineţii în confruntări cu poliţia nu departe de moscheea Rabaa al-Adawiy din nord-estul Cairo, unde islamiştii şi-au stabilit o tabără de aproape o lună.

Susţinătorii lui Morsi au vorbit iniţial despre „peste 100 de morţi” la Cairo, dar unul din purtătorii săi de cuvânt, Ahmed Aref, a evocat „cel puţin 66 de ucişi” într-o conferinţă de presă sâmbătă după-amiază.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS