25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaccinul antitetanos - în stocul naţional da, la spitale ba

Vaccinul antitetanos – în stocul naţional da, la spitale ba

Lipsa de vaccin antitetanos continuă să fie o problemă în spitalele din Craiova. Chiar dacă Ministerul Sănătăţii (MS) anunţa vineri că „nu există premisele unei crize de vaccin antitetanos“, situaţia este cu totul alta. Compania Unifarm SA, aflată în subordinea MS, a informat ministerul că deţine în depozite 30.000 de doze de vaccin antitetanos, urmând ca săptămâna viitoare să fie achiziţionate încă 60.000 de doze. În acest sens, unităţile sanitare au fost anunţate, prin intermediul site-ului MS, că, pentru aprovizionarea cu acest vaccin, „pot transmite comenzi companiei Unifarm, astfel încât să poată fi asigurat, în timp real şi fără disfuncţionalităţi, tratamentul pacienţilor“.
În realitate, lucrurile stau însă altfel, cel puţin în Craiova. Cu excepţia Spitalului Căi Ferate, unde mai existau în stoc câteva doze de antitetanos, celelalte unităţi medicale nu au înaintat comenzile pentru dozele necesare. Cel mai mare consumator de vaccin antitetanos, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), trebuie să se pregătească mai întâi pentru licitaţie, având în vedere că înregistrează un consum anual de 15.000 – 20.000 de doze, deci peste jumătate din stocul disponibil în prezent la nivel naţional. „Nu avem acest vaccin, trebuie să-l achiziţionăm, dar este nevoie de licitaţie. Unifarm are în stoc Tetatox, dar, cum la noi consumul este foarte mare, în medie 50 de fiole pe zi, nu-l putem lua decât prin licitaţie. Fără licitaţie putem cumpăra în limita a 15.000 de euro, dar acesta ar fi consumul pe o lună, aşa că o să facem referat pentru toată cantitatea necesară într-un an, adică 15.000 – 20.000 de doze“, susţin reprezentanţii UPU Craiova.
Nici la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“, al doilea consumator de antitetanos din Bănie, nu se găsesc doze de vaccin. „În prezent, nu avem vaccinul pe stoc, dar facem toate demersurile pentru a achiziţiona cantitatea necesară. La noi consumul de vaccin antitetanos este mult mai mic decât la Spitalul Judeţean, pentru că aici ajung pacienţii care nu sunt trataţi în UPU“, au spus şi cei de la Spitalul de Boli Infecţioase. În Dolj, doze de vaccin antitetanos se găsesc la spitalele din celelalte oraşe ale judeţului: Filiaşi, Segarcea, Dăbuleni, Băileşti şi Calafat, dar în număr mic. O doză de vaccin antitetanos a ajuns să coste în prezent aproape 60 de lei, în comparaţie cu perioada în care era produs de Institutul „Cantacuzino“, când pe piaţă de găsea la preţul de cinci lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS