19.4 C
Craiova
duminică, 26 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua Porţilor Deschise la ISU Mehedinţi

Ziua Porţilor Deschise la ISU Mehedinţi

După ce pe parcursul a două zile, ISU Mehedinţi a organizat o serie de activităţi specifice, menite să aducă în atenţia cetăţenilor importanţa zilei de 13 septembrie, dar şi a misiunilor în care au fost implicaţi pompierii, miercuri, începând cu ora 10.00, se vor desfăşura activităţile omagiale dedicate Zilei Pompierilor din România.
La sediul Detaşamentului de Pompieri Dr. Tr. Severin, de pe str. Dumitru Gheaţă, sunt aşteptate oficialităţile judeţului şi municipiului, şefii structurilor MAI dar şi ai instituţiilor cu care colaborăm în îndeplinirea misiunilor de apărare a vieţii şi bunurilor cetăţenilor. După intonarea imnului, va avea loc o slujbă religioasă, cuvântul inspectorului şef, cuvântul invitaţilor, defilarea unităţii şi, în cele din urmă, un exerciţiu demonstrativ de salvare a unor persoane încarcerate într-un autoturism incendiat, ca urmare a producerii unui accident rutier.
Tot miercuri, la toate subunităţile de pompieri, va avea loc Ziua Porţilor Deschise, unde sunt aşteptaţi atât copiii, cât şi adulţii. Toţi cei care doresc să afle mai multe despre meseria de pompier, au ocazia să ne treacă pragul în aceste momente de sărbătoare. Pentru a le insufla copiilor un comportament preventiv în situaţii de urgenţă, dar şi pentru a-i învăţa cum să se comporte în aceste situaţii, elevii cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii Pompierilor „ şi „Cu viaţa mea apăr viaţa „ vor fi implicate în activităţi interactive.
Şi pompierii voluntari din judeţ îşi vor deschide porţile în aceste zile, şi vor prezenta tuturor celor interesaţi, mijlocele şi tehnica de intervenţie din dotarea comunei din care fac parte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS