Un tribunal din oraşul Szekesfehervar, din centrul Ungariei, a decis ieri arestarea pentru 30 de zile a bărbatului suspectat că şi-a ucis patru membri ai familiei în satul Kulcs, situat în apropiere, informează Mediafax.ro. Purtătoarea de cuvânt a tribunalului a declarat că suspectul şi-a recunoscut fapta în instanţă şi nu a contestat arestarea. Bărbatul este suspectat că a ucis cu brutalitate mai multe persoane şi riscă să fie condamnat la o pedeapsă de zece până la 20 de ani de închisoare sau chiar detenţie pe viaţă, a adăugat reprezentantul tribunalului.
Csanad Jutas Horvath, în vârstă de 24 de ani, a fost reţinut de unitatea antiteroristă a poliţiei (TEK) vineri, la câteva ore după ce şi-a ucis tatăl, cei doi bunici şi fratele şi şi-a rănit grav mama, sora şi o altă rudă. Potrivit anchetatorilor, el ar fi comis aceste crime folosind mai multe cuţite şi o sabie. În timpul interogatoriului la poliţie vineri, el a declarat că nu îşi regretă fapta şi a adăugat că timp de câteva luni i-a considerat pe membrii familiei sale inamici de moarte.