Nu poţi să nu rămâi şocat de cât de jos am ajuns, dacă poliţişti în uniformă scandează la adresa preşedintelui României, şefului Armatei Române, „ieşi afară, javră ordinară!“. Nici dictatorului Ceauşescu n-a îndrăznit nimeni să i se adreseze astfel, poate doar prin Africa sau America Latină să fie posibile astfel de scandări. Trăim de 20 de ani în democraţie, doar pentru a ajunge aici?
În parte, oamenii politici au acum ce au căutat. Limbajul violent folosit în parlament sau la televiziuni a dat o idee oamenilor din stradă. Dacă ei, conducătorii ţării, folosesc un astfel de limbaj, noi de ce n-am avea voie?
Ne îndreptăm încet, încet, spre starea în care nu mai avem nici un Dumnezeu. Dacă funcţia cea mai importantă în stat (poliţiştii n-au scandat lozinci împotriva lui Băsescu, ci a preşedintelui statului român) este terfelită astfel, sub ochii neiertători a zeci de camere de televiziune, ce să mai spunem de un profesor sau de director oarecare dintr-un colţ de ţară? Acela cum va fi tratat? Nu m-ar mira să fie luat la şuturi.
Opoziţia, sindicatele şi o parte a presei incită pur şi simplu la astfel de acte, posibil şi mai „contondente“, având drept motivaţie lipsa banilor în bugetul de stat, pentru salarii bugetare, pensii şi ajutoare sociale de tot felul.
Bineînţeles că principala vinovată este clasă politică. Aceasta îşi primeşte, iată, răsplata pentru inocularea în rândurile populaţiei a ideii că statul asistenţial este cel care trebuie „să dea“ populaţiei bani şi mijloace de trai, nu cetăţenii trebuie să-şi croiască un destin după puterile şi capacităţile fiecăruia. Şi asta pentru a cumpără voturi cu iluzii şi promisiuni deşarte.
Dar şi o mare parte dintre cetăţeni s-au complăcut în ipostaza de „întreţinuţi“ de stat. Cu excepţia celor care şi-au căutat, unii şi-au şi găsit, în sectorul privat, prin muncă proprie, sursele unui trai mai bun.
Şi iată că a venit scadenţa. În plină criză, guvernanţii dau din colţ în colţ şi nu ştiu cum să spună populaţiei că totul a fost o minciună sfruntată, un mod de a câştiga voturi. Iar populaţia nu vrea să înţeleagă şi apelează la presiuni, mitinguri şi impostură sindicală, pentru a forţa guvernul să le dea ce? Că nu mai e nimic de dat. Praful de pe tobă. Că de unde nu e, nici Dumnezeu nu dă.
Şi, totuşi, ce învaţă tinerii, ce părere îşi fac străinii din astfel de scene? Că suntem primitivi, că n-am trecut de prima lecţie de democraţie, că nu ştim să ne respectăm funcţiile şi ordinea de drept, că în România poliţiştii sunt primii care încalcă legea, care nu respectă mecanismele şi procedurile legale.
Cu ce drept se vor adresa mâine infractorilor, să-i tragă la socoteală pentru încălcarea legii? Cum vor merge în şcoli să facă educaţie elevilor pentru cunoaşterea şi respectarea legii?
Unde am ajuns?
Cât de jos mai trebuie să coborâm pentru a învăţa să respectăm legea, să ne comportăm civilizat, să înţelegem că nu statul trebuie „să ne dea“, noi trebuie să muncim, în special în sectorul privat, în ţara sau în Uniunea Europeană, pentru a obţine cele necesare nouă şi familiei? Statul este doar organizator şi supraveghetor al cadrului normativ în care trăim şi muncim. Nu este agent economic, nu are de unde să dea, altfel decât din taxele şi impozitele pe care le produce economia privată. Care economie privată ar putea, la o adică, să-şi ia lumea în cap, să plece în alte ţări, să ne lase singuri, un popor de asistaţi social pe care nu are cine să-l mai asiste!
Poate atunci ne învăţăm minte!
