18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Daniel Burlan, numit în fruntea SNLO

Gorj: Daniel Burlan, numit în fruntea SNLO

Pedelistul Daniel Burlan a fost numit oficial director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Burlan s-a prezentat luni la serviciu şi a avut o primă şedinţă cu directorii Societăţii Lignitului, în care s-a discutat despre starea economică a unităţii, nivelul stocurilor şi al livrărilor de lignit către beneficiari. Noul director a declarat că, deocamdată, va lucra cu actualii directori, menţionând că, în urma unor evaluări, îşi va contura şi echipa de colaboratori cu ajutorul cărora va conduce SNLO. Daniel Burlan i-a luat locul lui Eugen Davidoiu, susţinut de liberali. Acesta din urmă a declarat că nu doreşte să comenteze schimbarea sa din funcţie. Davidoiu se afla în concediu în momentul în care a primit vestea că nu mai este director. Dacă de luni SNLO are un nou director, care a mai condus în urmă cu doi ani şi jumătate societatea, tot de luni ortacii olteni au reintrat în şut, după o vacanţă prelungită, de aproape trei săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS