14 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCreşterea preţurilor poate urca deficitul de cont curent al României la 13,6%

Creşterea preţurilor poate urca deficitul de cont curent al României la 13,6%

Creşterea combinată a preţurilor petrolului şi alimentelor cu 20%, la nivel mondial, va contribui cu 0,6 puncte procentuale la creşterea deficitului de cont curent al României, care ar urma să ajungă, anul viitor, la 13,6% din PIB, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit unui raport publicat astăzi, deficitul de cont curent înainte de scumpiri ar fi fost de 13% din PIB. Şocul indus de creşterea preţurilor petrolului ar avea o contribuţie negativă de 0,5 puncte procentuale, iar alimentele de 0,1 puncte procentuale.

Analiştii adaugă că scumpirile menţionate vor diminua la 4,2 numărul lunilor de importuri care pot fi acoperite prin rezervele oficiale, se arată în raport.

Gradul de acoperire a rezervei în luni de import se calculează ca raport între rezerva oficială a BNR, valută şi aur, la sfârşitul perioadei şi importul mediu lunar de bunuri şi servicii din perioada respectivă.

Efectul este considerat "moderat", fiind evaluat ca "ridicat" numai dacă modificarea era de peste 0,5 luni. Fără influenţele menţionate, rezervele ar fi acoperit 4,6 luni de importuri.

Potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale a României, gradul de acoperire a importurilor se situa, la finele lunii aprilie, la 5,6 luni de import, faţă de şase luni de import la 31 decembrie 2007.

Raportul FMI compară estimările privind indicatorii macroeconomici publicate în primăvară pentru 2008 şi 2009 cu un scenariu alternativ în care creşterea preţurilor la combustibili şi alimente ar urca cu 20%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS