11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei ofertanţi, la privatizarea Electroputere Craiova

Trei ofertanţi, la privatizarea Electroputere Craiova

În procesul de privatizare a Electroputere Craiova au rămas trei ofertanţi, respectiv SC A5 INVEST SRL Caransebeş, SC Grup Feroviar Român SA şi Al Arrab Contracting Company Limited Arabia Saudită. Până la sfârşitul lunii mai, comisia desfăşoară, în paralel cu cei trei ofertanţi, negocieri pentru îmbunătăţirea ofertelor financiare şi tehnice depuse, urmând ca ofertele finale, îmbunătăţite şi irevocabile să fie prezentate în jurul datei de 5 iunie.
Ulterior, comisia de negociere va aplica grila de punctaj prevăzută în Dosarul de prezentare pentru a stabili ofertantul câştigător cu care se va negocia contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni.
După analizarea documentelor de participare au fost eliminaţi, doi ofertanţi, respectiv SC Vienna International Holding SRL Bucureşti şi Peeker Atomic Energy System Inc. Colorado. Comisia de negociere a hotărât eliminarea deoarece documentele de participare nu au îndeplinit condiţiile legale şi cele din dosarul de prezentare achiziţionat.

Cele 78.009.632 acţiuni ale Electroputere SA Craiova reprezintă 62,82% din capitalul social şi vor fi vândute prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile.
Aceasta este cea de-a şasea lansare la privatizare a societăţii craiovene al cărei principal obiect de activitate este producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice.
Electroputere SA Craiova a fost fondată la 1 septembrie 1949 producând echipamente pentru domeniul energetic şi transportul feroviar. În 1990 s-a divizat în 7 societăţi comerciale, iar în 1994 acestea s-au reunit în actualul holding SC Electroputere SA.
În prezent, Electroputere SA Craiova are în componenţă patru divizii de producţie (Aparataj electric, Maşini electrice rotative, Transformatoare de putere şi Vehicule feroviare şi urbane), o divizie de Servicii generale şi fabricile: Scule, dispozitive, verificatoare, Piese turnate şi forjate, precum şi Reparaţii şi modernizări de maşini unelte şi instalaţii tehnologice.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU